Alina Stancu, frumuseţe conservatoare
„În perioada asta, pielea are nevoie de cât mai multă hidratare, aşa că încerc să beau ceva mai multe lichide ca de obicei, iar ceaiurile de plante, fără teina, îmi sunt întotdeauna la îndemână”, spune moderatoarea emisiunii „Prima plan” de la TVR 1. Alina are câteva reguli de la care nu se abate sub nicio formă. „Sunt câteva reguli simple pe care le respect cu sfinţenie de ani buni. Dieta echilibrată şi aportul zilnic de vitamine mă ajută să stau departe de virusurile tot mai agresive sau să trec infinit mai uşor peste virozele respiratorii specifice anotimpului rece. Sucul de fructe din 3 mere dolofane, 4 morcovi fermi şi o portocală zemoasă este nelipsit în fiecare dimineata, tot la fel cum usturoiul frecat cu iaurt este prezent la aproape fiecare cină. Şi tratamentul contra răcelii se bazează cel mai adesea pe leacuri băbeşti, infuzii cu ceaiuri de plante, băi fierbinţi cu sare cât mai multă”, încheie Alina Stancu.
Anca Serea, ceai de ghimbir de două ori pe zi
Vedeta Prima TV se pregăteşte să devină mamă în curând. Tocmai de aceea, în această perioadă acordă o şi mai mare atenţie îngrijirii pielii şi încearcă să nu răcească. „Pe timpul iernii folosesc o cremă bogată în vitamina A şi C. În perioada de răceală acută, atunci când este prezentă şi febra, renunţ la mâncarea solidă şi beau multe sucuri sau juice-uri de fructe şi legume, diluate cu apă. Foarte eficient este ghimbirul. În ibricul cu apă fiartă, înainte de a adăuga frunzele de ceai, adaug şi câteva bucăţele de ghimbir. Acest ceai se consumă de două ori pe zi”, ne recomandă Anca.
Livia Dilă, secrete de sezon
Livia pare foarte informată şi pregătită să facă faţă frigului de afară. „Nu uit să beau apă, folosesc cremă hidratantă şi protectoare şi mă dau cu un pic de fond de ten. Am în posetă mereu crema de mâini şi am grijă să îmi pun mănuşi când sunt afară în ger. Deasemenea, alimentaţia este importantă şi de aceea, dacă nu mănânc destule legume crude, fac suc de ţelină, morcov, măr şi broccoli. În plus, încerc să nu trec brusc de la cald la rece, îmi protejez gâtul şi vocea, iau vitamina C şi beau multe ceaiuri calde când am primele simptome de răceala”, spune prezentatoarea Orei de ştiri de la TVR 2.
Sore preferă măştile
Sore Mihalache are un adevărat ritual în acestă perioadă. „Folosesc creme hidratante grase, unt de corp după fiecare duş şi nu mă dezlipesc de şosetele pufoase”, spune actriţa din serialul „Pariu cu viaţa”, difuzat în fiecare luni, la Pro TV. „Din când în când îmi fac o mască pe bază de miere sau îmi aplic câteva rondele de castraveţi. Însă masca de argilă este printre preferatele mele”, completează Sore.
Olivia Steer se tratează cu sucuri de rădăcinoase şi sirop de cătină
Prezentatoarea emisiunii „Doamne de poveste” de la ACASĂ are o listă întreagă de remedii pentru sezonul rece. „Cu rol nutritiv şi tonic, folosesc uleiuri vegetale, de susan, migdale, cocos, pe care le parfumez cu uleiuri esenţiale, dupa dispozitia mea de moment. În uleiurile pentru faţă, însă, strecor 5-6 stropi de ulei esenţial din grepfruit şi camfor, cu rol antibatericid eficient. În plus, în fiecare zi, beau sucuri de rădăcinoase şi mere, sirop de cătină şi mă fortific cu propolis, polen, lăptişor de matcă şi pastură. În rest, mănânc cât mai crud, fără prăjeli, sosuri, făinoase şi încerc să stau cât mai mult în aer curat », mărturiseşte Olivia Steer.