Astfel, pe lângă lecţiile de dans tradiţional românesc pe care le vor oferi localnicilor din Cambodgia , vor fi puşi faţă în faţă cu o misiune aproape imposibilă, fiind nevoiţi să transporte o bucată de gheaţă de douăzeci de kilograme până la punctul de control, în temperaturi extrem de ridicate.
Au mai rămas doar patru echipe, iar cea de-a treia ţară în care au ajuns, Cambodgia, le-a oferit până acum o experienţă de neuitat. Cultura, stilul de viaţă al celei mai sărace regiuni din Asia, dar şi atitudinea primitoare a localnicilor au fost o lecţie pentru vedetele ,,Asia Express”: ,,Ce m-a impresionat cel mai mult aici au fost copiii. Copiii care nu au telefoane, tablete şi jocuri electronice, care nu se uită la televizor, pentru că nici nu au aşa ceva. Dar sunt fericiţi.”, mărturiseşte Vica Blochica. Cu toate acestea, ediţia de luni le pregăteşte încă o surpriză echipelor, pentru că misiunea pe care o vor avea de îndeplinit se va desfăşura într-unul dintre cele mai memorabile locuri: satul plutitor de lângă Siem Reap. Este vorba despre o întreagă aşezare pe apă, ce are jandarmerie, şcoală, chiar şi templu, toate plutitoare: ,,Oraşul acesta m-a uluit, nu am văzut aşa ceva nici măcar în poze. Nu ştiam că există. Este incredibil.”, afirmă Ana Baniciu.
Transportul se face doar cu intermediul bărcilor, iar casele suspendate sunt atât de asemănătoare, încât vor pune mari probleme concurenţilor. Misiunea le cere echipelor să identifice o familie de localnici, pe care să o convingă să îmbrace straie populare, ca mai apoi să o înveţe mai apoi un dans tradiţional românesc. Cu ajutorul indicaţiilor de pe tabletă, în care Nea Mărin le explică ritmul şi paşii, cuplurile vor dansa alături de localnicii Cambodgiei ,,Alunelul”, însă vor avea la dispoziţie un timp limitat pentru a-i învăţa deprinderea corectă a mişcărilor. Cine va reuşi, dar şi cât de dispuşi vor fi localnicii să se alăture vedetelor în această misiune, telespectatorii vor vedea în această seară.
Tot astăzi, clasamentul final al echipelor de la punctul de control va fi stabilit de starea blocului de gheaţă, pe care concurenţii sunt nevoiţi să îl transporte într-o căldură toropitoare. Proba cântarului va stabili cine rămâne în competiţie şi cine va fi în pericol de eliminare, căci doar echipele care vor reuşi să îl păstreze cât mai aproape de valoarea sa iniţială de 20 de kilograme se vor putea salva.
Cel mai dur reality show continuă să fie o luptă contracronometru, care până în acest moment le-a testat vedetelor rezistenţa fizică, psihică şi abilităţile de supravieţuire. Diseară pe Antena 1, de la ora 20:00, penultima etapă din Cambodgia va trece cele patru cupluri rămase printr-o serie de teste de foc, căci aflaţi la doar câţiva paşi de ultima ţară din maratonul de 5000 de kilometri- Thailanda, competiţia va deveni din ce în ce mai intensă.