Vedetele au renunţat la luxul de acasă pentru experienţele din „Asia Express”
Vietnam, Laos, Cambodgia şi Thailanda sunt ţările care au testat limitele fizice şi psihice ale vedetelor din „Asia Express” şi asta pentru că stilul de viaţa al oamenilor de aici este unul complet diferit, iar nivelul de trai, mai ales în zonele rurale sau în oraşele mici este foarte scăzut.
Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu, Cătălin şi Claudiu Moroşanu, Marian şi Corina Drăgulescu, Lora şi Ionuţ Ghenu, Raluk şi Ana Baniciu, Daniela Crudu şi Vica Blochina, Dorian Popa şi mama lui, cu toţii au trecut prin experienţe care, după cum chiar ei declară, le-au schimbat percepţia asupra vieţii. Au dormit în case fără geamuri când afară erau nu mai mult de 3-4 grade, au dormit pe rogojini sau direct pe gresie, au mâncat creier de maimuţă sau şarpe, mâncare gătită de gazdele pe care le găseau, au circulat cu tot felul de mijloace de transport, de la tuk-tuk la tractor, camion, remorcă sau autobuze super aglomerate şi au fost nevoiţi să stea în frig, caniculă sau ploaie, toate pentru a îndeplini fiecare misiune care le-a fost dată.
Condiţiile grele, presiunea,lipsa stilului de viaţă cu care sunt obişnuiţi i-a făcut pe mulţi dintre ei să fie pe punctul de a renunţa, însă adrenalina competiţiei şi satisfacţia probelor câştigate i-a ajutat să meargă mai departe.
“Asia Express”este un format care duce reality-show-ul la un alt nivel. Aventură 100% pe bune, adrenalină în doze foarte mari, experienţe noi şi momente pline de neprevăzut, sunt ingredientele unui show care îi va tine pe telespectatori cu sufletul la gura. Cursa nebună prin cele patru ţări din Asia de Sud-Est face din Asia Express cel mai aşteptat show al primăverii.