Vedete cu „dare de mână”! Cât bacşiş se lasă la Hollywood

22 02. 2015, 07:00

Dr. Dre e, cu siguranţă, unul dintre cei mai bogaţi rapperi americani dacă ţinem cont de bacşişul pe care l-a lăsat, de curând, unei chelneriţe.

Conform Radar.com, după ce a petrecut până în zori în barul Hotelului West Hollywood’s Mondrian din Los Angeles, cântăreţul nici n-a clipit când a răsplătit-o pe cea care l-a servit la masă cu 5.000 de dolari!

La începutul lunii, Charlize Theron a ieşit cu o prietenă la cafeneaua preferată, Pinkberry.

Însă şi-a uitat portofelul acasă şi nu a avut cu ce să achite nota de plată de 3, 75 de dolari. A promis că se întoarce să-şi achite datoria şi, câteva ore mai târziu, s-a întors cu o bancnotă de 100 de dolari, potrivit TMZ.com. Iar restul l-a păstrat vânzătorul!

Anul trecut, într-un restaurant din Philadelphia, cântăreaţa Taylor Swift a fost atât de impresionată de ce a servit la masă, încât a lăsat un bacşiş de 500 de dolari.

O sursă a dezvăluit pentru New York Daily News că artista i-a dăruit bucătarului-şef şi două bilete la următorul său concert!

Brad Pitt şi Angelina Jolie nu ţin cont de nimic atunci când vine vorba să le fac pe plac celor şase copiii ai săi, mai ales când vine vorba de sushi, mâncarea lor preferată.

Conform Entertainmentwise.com, întreg clanul Jolie-Pitt a comandat mâncare de 1.000 de dolari într-un restaurant japonez, anul trecut, în Berlin. La sfârşit, după ce au achitat nota de plată, Brad şi Angelina au lăsat, în plus, 846 de dolari.

În 2009, după ce a petrecut de minune într-un pub din Ţara Galilor, Russel Crowe a lăsat un bacşiş de 1.000 de dolari, deşi tot ce a comandat nu a costat mai multe de 400 de dolari.

În plus, potrivit revistei Hello, în aceeaşi actorul american a şi cântat pe gratis alături de trupa lui.

Prezent în emisiunea lui Conan O’Brien, fostul baschetbalist Charles Barkley a confirmat zvonurile potrivit cărora este unul dintre cele mai darnice celebrităţi din lume!

Barkley a lăsat bacşiş 25.000 de dolari la un cazinou, după ce a câştigat la Blackjack 700.000 de dolari. „Probabil, ar trebui să las mai des bacşişuri!”, a declarat fostul sportiv.

Jay Z este darnic nu doar cu soţia sa, ci şi cu prietenii din gaşcă, mai ales atunci când se distrează prin cluburi. Pentru a le arăta amicilor săi cât de mult ţine la ei, soţul lui Beyonce i-a cinstit pe aceştia cu şampanie în valoare de 250.000 de dolari.

Şampanie ce a fost consumată într-o singură seară, într-un club de noapte din Miami. Şi bacşişul a fost unul pe măsură: 50.000 de dolari!

În 2008, David Beckham şi colegii săi de echipă din acel moment au ieşit să sărbătorească un meci câştigat.

Conform hollyscoop.com, deşi nu a consumat decât apă minerală în valoare de 100 de dolari, Beckham i-a lăsat chelenriţei un bacşiş de 1.000 de dolari.

 

O friptură bună merge cu un vin bun şi, la final, cu un bacşiş mare! Cam 4.000 de dolari, dacă vorbim despre Johnny Depp.

În 2009, actorul american a luat cina într-un restaurant tip steakhouse şi a comandat mai multe sticle de vin, în valoare de 500 de dolari, conform radar.com.

Cătălina Matei

Foto: Hepta; Splash News