Vecinii rusilor

06 02. 2002, 09:10
Sportivii români aflati la Salt Lake City s-au acomodat cu decalajul orar si participa la antrenamente o data sau de doua ori pe zi Dupa spusele sefului misiunii române la JO, Alexandru Epuran, Satul Olimpic este un furnicar unde sportivii, care se cunosc de la Cupe si Campionate Mondiale, s-au

Sportivii români aflati la Salt Lake City s-au acomodat cu decalajul orar si participa la antrenamente o data sau de doua ori pe zi

Dupa spusele sefului misiunii române la JO, Alexandru Epuran, Satul Olimpic este un furnicar unde sportivii, care se cunosc de la Cupe si Campionate Mondiale, s-au reîntîlnit. În interiorul sau roiesc numeroase masini care circula la intervale de 20 de minute.

„Toti ai nostri sînt sanatosi. Aici fiecare delegatie beneficiaza de sprijinul unor ghizi, care ne ajuta sa ne facem programul zilnic si stau cu noi tot timpul. Avem la dispozitie doctori, asistenti medicali, am primit sustinatoare de efort”, a spus Epuran. Românii împart cladirea în care locuiesc cu sportivii din Rusia.

„Noi ocupam parterul, în vreme ce ei, care ne coplesesc ca numar, au fost cazati la etajele unu si doi. Numai hocheistii lor se afla în alta parte, sînt prea multi si au o gramada de echipament”.

Delegatiei noastre i s-a alaturat luni si Alexandra Munteanu (schi alpin), care a mai participat la cîteva concursuri în SUA. Pe 6 februarie va ajunge la Salt Lake City si biatlonista Alexandra Rusu, care a mai avut întreceri pe Vechiul Continent. Cei care se afla deja pe pamînt american efectueaza una-doua sedinte de antrenament pe zi si s-au obisnuit cu diferenta de opt ore dintre România si State.

În afara de pregatirea din fiecare zi, pîna la întrecerea propriu-zisa, reprezentantii României îsi petrec timpul liber mai ales la sala cu jocuri video, unde, din cînd în cînd, mai pun piciorul si antrenorii.

„Avem si o discoteca si în acelasi timp se desfasoara aici si Olimpiada culturala, care cuprinde mai multe evenimente. Pîna acum nu am avut timp de asa ceva. Sportivii prefera sa se relaxeze, sa mearga la masaj, la recuperare”, povesteste seful delegatiei. În fiecare zi, Epuran ar trebui sa ia parte la o sedinta cu toti sefii misiunilor tarilor participante la JO.

„Am hotarît sa tinem aceasta reuniune din doua în doua zile, pentru ca organizarea este perfecta si practic nimeni nu are nici o plîngere. Aici nici nu apuci sa spui ca nu-ti functioneaza dusul, ca apar trei oameni si ti-l repara. Sîntem si aproape de un birou de aprovizionare, de unde îti dau prosoape, hîrtie igienica, detergent. Am mai fost la doua editii ale JO de vara, dar aceasta este cea mai bine pusa la punct”, a încheiat Alexandru Epuran.

Sursa: Fara sex la Olimpiada Doi sportivi din Marea Britanie, Ewan si Fiona MacDonald, care sînt casatoriti si care fac parte din echipele de curling, au jurat ca pe timpul Jocurilor Olimpice nu vor face dragoste. Ei s-au cazat în hoteluri diferite, în parti opuse ale orasului Salt Lake City, ca sa nu fie tentati sa calce juramîntul acestui celibat temporar. Fiona (27 de ani) si Ewan (26) s-au întîlnit la o competitie de juniori cînd aveau numai 14 ani. Sportiva a declarat ca „mariajul nostru este puternic si asa sîntem si noi”. Sotul sau a adaugat ca daca Fiona va cîstiga medalia de aur si el nu, regula privarii de sex s-ar putea sa continue si dupa Olimpiada. Flacara a ajuns în Utah Luni, la rasaritul soarelui, torta olimpica a trecut granita statului Utah, pe la Arches National Park din Moab, intrînd în linie dreapta catre Salt Lake City. Flacara aprinsa la muntele Olimp, din Grecia, a fost întîmpinata cu o ceremonie amerindiana, unde atletul Frank B. Arrowchis, membrul tribului Northern Ute Tribe, si nepoata lui, Stephanie Laree Spann, au binecuvîntat-o cu o aripa de vultur. Spann a purtat torta pe sub arcul de piatra, simbol al statului care va gazdui Jocurile Olimpice. Flacara va ajunge mîine la destinatia finala, dupa un drum de 13.500 de mile facut prin 46 de state. Identitatea ultimului sau purtator este înca tinuta secreta. www.prosport.ro