Vaticanul dezvăluie secretul fumului ce iese pe coșul Capelei Sixtine

13 03. 2013, 10:01

„Utilizăm cartușe fumigene”, a declarat marți pentru AFP Paolo Sagretti, care s-a ocupat de instalarea sistemului de distrugere a buletinelor de vot în Capela Sixtină.

La stânga intrării au fost instalate două sobe, și anume una pentru arderea buletinelor de vot, iar în cealaltă sunt introduse produse chimice pentru producerea fumului – negru în cazul unui insucces, alb atunci când va fi ales Papa. Cele două dispozitive sunt legate într-un circuit comun cu evacuare desupra acoperișului Capelei.

Biserica Catolică are un nou șef

Acest mod, considerat un pic arhaic, de informare a lumii că Biserica Catolică are un nou șef este, în continuare, primul semnal către lumea exterioară, deși, uneori, sunt trase și clopotele Bazilicii Sfântul Petru, însă cu o ușoară întârziere față de fum.

Inițial, fumul alb era obținut adăugând paie umede peste buletinele de vot arse, în timp ce fumul negru era obținut prin adăugarea unui fel de gudron.

După mai multe episoade în care un fum gri, mai mult sau mai puțin închis sau deschis ca nuanță, a indus în eroare credincioșii, Vaticanul a introdus, în 2005, acest nou sistem considerat drept cel mai fiabil.

Citeste mai multe pe Medifax.ro!