Tehnicianul Vasile Simionaș a fost demis din funcția de antrenor al echipei Poli Iași, dupa înfrîngerea suferita, sîmbata, pe teren propriu, în fața formației Sportul Studențesc, scor 1-3, în etapa a VII-a a Diviziei A „Burger”.
Decizia a fost luata de președintele gruparii ieșene, Marius Stan. „Eu l-am anunțat pe Simionaș ca renunțam la serviciile lui. Cred ca este cea mai înțeleapta decizie în momentul de fața. Nu se putea altfel dupa ceea ce s-a întîmplat în tribune la finalul meciului cu Sportul. Poate ca șocul acesta îi va trezi pe jucatori. Îmi pare rau deSimi, dar poate ca mîine (n.r.- luni) veți avea și alte surprize. Noaptea este un sfetnic bun”, a declarat Marius Stan.
Stan a propus însa ca Simionaș sa ramîna în cadrul gruparii din Iași. „Simionaș are foarte mare experiența și este pacat ca Politehnica sa nu beneficieze de serviciile unui adevarat om de fotbal. De aceea i-am propus președintelui CA, Gheorghe Nichita, ca Simi sa devina director tehnic. Ramîne de vazut ce hotarîreva lua dînsul”, a declarat Stan.
În momentul în care a venit la conducerea gruparii ieșene, Marius Stan, bun prieten cu Simionaș, a spus ca împreuna vor forma o echipa și ca, daca unul va pleca, atunci va pleca și celalalt. În ceea ce privește o eventuala renunțare a sa la funcția de președinte al clubului Poli Iași, Stan a declarat: „Am auzit, la finalul partidei cu Sportul, diferiți oameni care își dau cu parerea despre fotbal spunînd ca așteapta doua demisii de onoare: a lui Simi și a mea. Interesant este ca nu am cum sa le dau satisfacție, pentru ca eu nici acum nu am contract cu Politehnica! Așa ca, daca voi pleca, o voi face fara a îmi da demisia. Eu respect lumea și doresc la rîndul meu respect. Or, ce s-a întîmplat la meciul cu Sportul ma afecteaza foarte tare”.
Marius Stan a declarat ca nu a vorbit cu nici un alt antrenor sa preia conducerea tehnica a echipei Politehnica Iași.
Mediafax