Vasile Silaghi spera intr-o minune

26 04. 2002, 08:46
Noul antrenor al oltenilor, Vasile Silaghi, vrea ca echipa sa sa cîstige toate meciurile, iar UTA sa faca mai multi pasi gresiti, astfel încît Extensivul sa promoveze în Divizia A. Anuntat sîmbata dupa amiaza, în urma demisiei lui Sorin Cîrtu, ca noul tehnician al Extensivului, Vasile


Noul antrenor al oltenilor, Vasile Silaghi, vrea ca echipa sa sa cîstige toate meciurile, iar UTA sa faca mai multi pasi gresiti, astfel încît Extensivul sa promoveze în Divizia A.

Anuntat sîmbata dupa amiaza, în urma demisiei lui Sorin Cîrtu, ca noul tehnician al Extensivului, Vasile Silaghi si-a intrat de luni în pîine. El a mai activat toamna trecuta la echipa fratilor Mihailescu ca preparator fizic.

Este cunoscut în lumea fotbalului ca „Pastiluta”, deoarece a fost acuzat în mai multe rînduri ca medicamentatia prescrisa la FC Arges sau Rocar continea substante interzise.

Domnule Vasile Silaghi, cu ce gînduri reveniti la Extensiv?

Într-adevar, am mai lucrat o saptamîna la Extensiv în acest campionat, însa unele probleme de ordin personal m-au facut atunci sa renunt. Revin cu aceeasi stare de spirit cu care s-a început aici campionatul: sa ne batem pentru promovare.

Mai poate promova Extensivul ?

Ne despart 7 puncte de UTA, care e pe locul 1 si mai sînt 8 etape. Pai daca vom cîstiga toate jocurile, le va cîstiga si UTA, le va cîstiga si Baia Mare, e clar ca nu putem promova. Ideea apartine patronilor si am împrumutat-o. Este posibil însa ca noi sa ne cîstigam toate jocurile si adversarii nu. Este ceea ce îmi doresc si sper sa se întîmple asa.

Episodul FC Arges

Stiti ca în mediile fotbalistice sînteti poreclit „Pastiluta”?

Nu stiu. De unde pîna unde?

Din cauza acuzatiilor la adresa dumneavoastra pe vremea cînd va ocupati de medicamentatia lui FC Arges. Unii spun ca prescriati substante interzise.

Va spun eu cum a fost. Dupa primele noua etape FC Arges era pe primul loc cu opt victorii si un meci egal. Atunci toata lumea s-a întrebat, dom’ne, ce se întîmpla acolo. Si cum nimeni nu putea sa-si explice explozia Argesului, s-a zis ca farmacologia pe care o folosesc era dopanta. Toate controalele antidoping însa au fost negative.

„Nu pun mana pe pastile la Extensiv”

Ce pastile veti folosi la Extensiv?

Acum, la Extensiv, farmacologia nu o fac eu. Nu mai pun mana pe pastile.

Se zvoneste ca la Rocar ati avut o disputa cu Netoiu din cauza acelorasi pastile?

Nu este adevarat. Si la Rocar s-a facut un control antidoping la un meci cu Petrolul, iar rezultatul a fost, evident, negativ.

Va afecteaza imaginea care vi s-a creat?

Bineînteles. Si nu cred ca merit asta.

Sursa: www.prosport.ro