Vasile Ianul a murit
Potrivit medicilor ieșeni, Ianul suferea de obezitate, diabet zaharat, probleme cardiace și renale.
Miercuri dimineață, el a încetat din viață la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, unde fusese internat în urmă cu zece zile. În perioada in care a stat în acest spital, Ianul nu a fost conștient, fiind menținut in viață cu ajutorul aparatelor.
Familia fostului sportiv a comunicat că Vasile Ianul va fi înmormântat la Iași, în zilele următoare.
Slujba de înmormântare va avea loc la Biserica „Sfântul Nicolae” din municipiu, pe care Ianul a sprijinit-o în vremea când era președinte la clubul Politehnica Iași.
Medicii anunțaseră încă de marți că starea lui Vasile Ianul, internat la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, era critică, iar rezultatele analizelor au arătat că acesta suferea de gripă de tip B, și nu de gripă AH1N1, așa cum presupuseseră inițial medicii.
Directorul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, medicul Carmen Dorobăț, declara, cu o zi în urmă, că în cazul lui Vasile Ianul nu s-a confirmat diagnosticul de gripă AH1N1, așa cum se crezuse inițial, acesta suferind de gripă de tip B.
„Ne-au venit rezultatele analizelor, nu este vorba de gripă AH1N1, cum s-a presupus inițial, ci de gripă B cu encefalită”, afirmat mediul Carmen Dorobăț.
Potrivit rudelor fostului sportiv, acesta fusese diagnosticat inițial cu viroză respiratorie, dar pe fondul altor boli de care suferea au apărut complicații.
Astfel, Vasile Ianul a făcut atac cerebral, apoi a intrat în stop cardio-respirator, fiind tratat la Spitalul de Neurochirurgie, respectiv Institutul de Boli Cardio-Vasculare din Iași.
Ulterior, pacientul a fost transferat la Spitalul de Boli Infecțioase din municipiu, unde se află și în prezent.
Medicii ieșeni afirmau că gripa de tip B a agravat problemele de sănătate ale fostului sportiv.
Vasile Ianul a jucat între anii 1966 și 1974 la Politehnica Iași, iar în perioada 1981-1985 a fost președinte al clubului de fotbal din municipiu. Ulterior, timp de nouă ani, el a condus gruparea Dinamo București.