...într-una singură! Şcolit de Bibanu’, alias Dem Rădulescu, tînărul actor ”beneficiază” de cea mai recognoscibilă faţă. Apare în zeci de reclame, are peste 30 de videoclipuri la activ şi numeroase roluri în televiziune şi teatru. Iar povestea lui de viaţă se poate transforma oricînd într-un scenariu de film.
Pînă să ajungă sub aripa lui Dem Rădulescu, Vasile a trecut pe lîngă un post de paznic, vreo patru luni dormite în Gara de Nord şi patru ani de muncă în Teatrul Naţional din Bucureşti. Nu ca actor, ci ca maşinist, recuziter, sunetist… Sună a telenovelă? E mai degrabă una dintre acele poveşti de viaţă care bat filmul. S-a născut la Buzău, iar toată copilăria a fost un film de acţiune. Îi plăcea genul atît de tare încît, după fiecare vizionare, punea în scenă, mai bine zis pe cîmp, tot filmul, împreună cu gaşca lui de prieteni. ”De exemplu, eram înnebunit după
, cu Adrian Pintea. Bineînţeles că veneam acasă juliţi şi rupţi în coate, plin de vînătăi, că doar ne făceam singuri cascadoriile. Ai mei aveau probleme cu părinţii celorlalţi copii, care veneau disperaţi şi îi rugau să mă mai potolească”, îşi aminteşte Vasile. Şi nu l-au potolit. Nici măcar în armată. După ce a picat la concursul pentru postul de paznic la Spitalul municipal din Buzău, şi-a făcut bagajele şi a pornit spre Capitală, să se facă actor. ”Tata mi-a zis: . Niciodată n-a putut să mă stăpînească, aşa că m-a lăsat să fac ce simt. Sîntem cinci copii, iar eu sînt mijlociul. Toţi fraţii sîntem născuţi din doi în doi ani, în ani fără soţ, dintre care trei – în luna august, din două în două zile, adică pe 8, 10 şi 12 august. Eu… pe 12! Am sosit în Bucureşti cu o hîrtie de zece mii de lei vechi, aia roşiatică. Atît a avut maică-mea să-mi dea. Şi cu o geantă cu nişte haine, două bucăţi mari de brînză, nişte slănină, două pîini şi o baionetă din 1916. Vreo patru luni, am dormit în Gara de Nord. Nu ştiam pe nimeni, n-aveam pe nimeni aici. Chiar am făcut cu Televiziunea Romănă un documentar pornind de la această experienţă. Timp de o lună şi jumătate, am căutat facultatea. De fapt, eu căutam IATC – căci aşa ştiam eu că se numeşte instituţia, dar de fapt îşi schimbase denumirea în ATF, în 1995. Aşa am început să intru în şcoală, să cunosc profesorii, să interacţionez cu studenţii… Studenţii de la ATF m-au îndrumat să merg la Teatrul
, la dl. Naum. Am dormit şi acolo, iar în toamnă mergeam deja cu
, în regia lui Andrei Şerban, la Atena, în turneu”. Acolo, a fost văzut de un regizor de la Teatrul Naţional, care l-a angajat. Timp de patru ani, Vasile a lucrat ca maşinist, recuziter, sunetist. Abia apoi, a dat admiterea la Teatru, după ce s-a pregătit foarte bine.
Învăţăturile Bibanului
A avut şansa să intre la clasa lui Dem Rădulescu şi să prindă ultimii trei ani din viaţa Bibanului. ”Prin anul trei, m-a tras deoparte şi mi-a zis: , eu jucam într-un spectacol de-al lui Dan Puric. Trebuia să plecăm cu acel spectacol în China, cu toate că nu erau puse la punct toate detaliile. Iar Ioniţă a venit la mine şi mi-a spus: . Evident că am acceptat oferta lui, nu doar din cauza banilor. Viorica îmi zice că sînt Johnny Depp al ei. La un moment dat, vor face un lung-metraj din aceste clipuri”.
Recrut la Komando TVR
În fiecare sîmbătă, pe Vasile îl putem vedea în serialul ”Komando TVR”. Îl interpretează pe Johnny Popescu, unul dintre cei patru tineri selectaţi pentru a lucra în televiziunea publică. ”Personajul meu este un descurcăreţ, un mare gagicar, miroase orice ocazie, jonglează, se din orice conflict… Seamănă un pic cu mine! Serialul este un proiect gîndit de noi, adică de un grup format din Mihai Răzuş, Eduard Adam, Florin Roşu, Mihai Baranga şi cu mine”.
Vasile se vinde scump, mai ales cînd e vorba de reclame. Mergînd pe principiul ”Ţara vrea tarife duble”, actorul este foarte solicitat. Şi joacă doar ce-i place. ”Nu fac parte din generaţia tînără de actori care se plînge că nu are din ce să trăiască. Mi-am cumpărat maşină, am un apartament şi mi-am făcut şi o firmă de publicitate şi evenimente speciale”