Vanessa Paradis l-a felicitat pe Johnny Depp pentru logodnă
Cântăreaţa Vanessa Paradis, care s-a despărţit de Johnny Depp în 2012, după 14 ani de relaţie, din care au rezultat doi copii, Lily-Rose, în vârstă de 14 ani, şi Jack, în vârstă de 11 ani, nu este „supărată” că acesta s-a logodit cu actriţa Amber Heard, conform unor surse.
„Vanessa i-a urat fericire, nu este nicio dramă. Ea nu este supărată, ci fericită”, a declarat o sursă apropiată artistei franceze pentru revista Us Weekly.
Johnny Depp, în vârstă de 50 de ani, şi Amber Heard, în vârstă de 27 de ani, au început o relaţie în 2012, la scurt timp după despărţirea actorului american de Vanessa Paradis. Cei doi s-au cunoscut pe platourile de filmare ale lungmetrajului „Jurnalul unui băutor de rom”, de Bruce Robinson.
La rândul său, Vanessa Paradis a început recent o relaţie cu cântăreţul francez Benjamin Biolay, în vârstă de 41 de ani, fostul iubit al Carlei Bruni-Sarkozy.
Vestea că Johnny Depp s-a logodit cu Amber Heard în ajunul Crăciunului, vehiculată de surse din anturajul cuplului, a intrat în atenţia presei după ce, la începutul săptămânii trecute, Amber Heard a fost surprinsă de fotografi purtând pe inelarul mâinii stângi un inel cu diamante, în care era montată o perlă neagră, pe care încerca, fără prea mare succes, să îl ascundă.
Relaţia dintre Johnny Depp şi Amber Heard, care a declarat că este bisexuală, nu a fost mereu lipsită de probleme, aceasta punând, la un moment dat, capăt idilei lor după ce a decis că vrea să fie singură.