Vânătoarea va fi interzisă în Albania timp de doi ani
„Suntem obligați să adoptăm măsuri severe pentru a proteja speciile sălbatice amenințate de dispariție din cauza vânătorii ilegale”, a explicat Koka. „Ceea ce s-a întâmplat deja de două decenii cu fauna din Albania este un adevărat masacru”, a subliniat el.
Horoscop 2014 – Vezi ce prevăd astrele pentru zodia ta în 2014!
Pedepsele pentru cei care vor încălca acest moratoriu, în special amenzi severe, vor fi adoptate până la jumătatea lui februarie, dată la care legea va intra în vigoare. Potrivit unui raport formulat de Ministerul albanez al Mediului, numărul de vulpi, iepuri și prepelițe sălbatice a scăzut cu 30 până la 50%, iar ursul brun, fazanul și vulturii au dispărut complet din munții țării.
Conform poliției locale, în această țară cu circa 3 milioane de locuitori, există în jur de 75.000 de arme de vânătoare înregistrate în mod legal, dar, potrivit unor surse concordante, există multe altele ce se află în mâinile populației și care nu sunt declarate. Moratoriul asupra vânătorii este valabil și pentru vânătorii străini.