În timp ce se gasea la plaja, Ivan Helguera, jucatorul lui Real Madrid, a fost recunoscut si atacat cu banane de suporteri ai marii rivale din Primera.
Aflat în vacanta cu familia în statiunea Cabo Negro, din Maroc, Ivan Helguera a avut parte, miercuri, de o zi de cosmar. În timp ce facea plaja, jucatorul Realului a fost identificat de un sustinator al lui FC Barcelona, marea rivala a echipei madrilene. La vederea „inamicului”, fanul catalan nu s-a putut stapîni si i-a adresat cuvinte dezagreabile lui Helguera. Acesta a raspuns cu nepasare, întorcîndu-se cu spatele, ceea ce l-a suparat si mai tare pe suporter, care si-a chemat amicii, toti începînd sa arunce cu banane, portocale si scoici spre jucator.
Abia atunci internationalul spaniol nu a mai rabdat. S-a ridicat mînios si, sustinut de cîtiva partizani ai Realului, au atacat tabara adversa. Au aparut îmbrîncelile, s-au împartit si palme, dar nu mai mult, pentru ca au intervenit politistii marocani si au restabilit calmul. Helguera s-a temut însa ca fanii Barcelonei vor încerca sa-l agreseze iar, de aceea a solicitat si a primit din partea autoritatilor locale o escorta pentru a parasi linistit plaja.
Sursa: www.prosport.ro