Valoarea punctului de pensie crește cu aproape 40 de lei, în 2015
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 925 din 18 decembrie și se aplică de la momentul apariției.
Conform prevederilor actului normativ, în anul 2015, valoarea punctului de pensie crește cu cinci puncte procentuale, urmând să fie 830,2 lei, față de 790,7, cât a fost în 2014. Concret, creșterea este de aproape 40 de lei.
„Valoarea punctului de pensie este majorată anual cu 100% din rată medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat”, stabilește Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
În 2014, creșterea valorii punctului de pensie a fost de aproape 30 de lei, de la 762,1 la 790,7 lei.