Valentin Darie – În pielea preşedintelui!

05 10. 2009, 00:00

– De cînd îl joci pe Traian Băsescu?
Cred că îl joc de pe vremea cînd era ministrul Transporturilor, iar
mai apoi primar al Capitalei. În orice caz, e un personaj de cursă
lungă, acum cred că e comandor, nu ştiu exact care e gradul
superior comandantului, cert e că are o corabie mult mai mare, cu
mai mulţi oameni.

– Care au fost primele „obiceiuri” pe care le-ai studiat la
el?

În primul rînd, vocea, pe care a trebuit să o exersez ceva mai
mult. Pot spune că am avut noroc, nici frumos, nici deştept nu m-a
făcut mama, dar semăn cu cineva cunoscut! Am mai văzut actori care
îl imită şi care sînt nevoiţi să îşi lipească tot felul de peruci
pe cap pentru a-i „reproduce” chelia… Recunosc că am avut cea mai
mare bucurie atunci cînd preşedintele şi-a tuns şuviţa, pentru că
nu m-am mai chinuit nici eu să îmi acopăr chelia! Şi, ca să semăn
şi mai mult cu el, mi-am luat brevet pentru ambarcaţiuni de
agrement, mai am însă de dat examene ca să-l ajung din urmă.

– Ce domeniu „acoperi” în SRC ca agent 005?
Alături
de Toni Grecu, Jojo, Dragoş Stoica, Aniela Petreanu, Claudiu Maier,
sînt agent al „Serviciului Român de Comedie”. Numerele sînt însă
aleatorii, acum pot fi agentul 001, iar mai apoi agentul 005,
important este să acoperim tot segmentul de comedie bună, foarte
bună, dintotdeauna cea mai bună şi răs-cea mai bună.

– Ce slogan crezi că i s-ar potrivi acum
preşedintelui?
Vă promit că mă gîndesc la cel mai bun
slogan şi cînd îl găsesc vă sun şi vi-l spun!

– Cînd ai rîs ultima oară în hohote?
Săptămîna
trecută, la filmare, am rîs cum nu am făcut-o în ultimii doi ani.
Secvenţele de la filmare au fost atît de spumoase încît ar fi greu
de povestit, le recomand celor care citesc aceste rînduri să se
uite la emisiunea noastră, pentru că vor vedea un umor de foarte
bună calitate şi îşi vor încărca bateriile la maximum.
Categoric!

Divertis – Serviciul Român de Comedie
DUMINICĂ, 21.45, PRO TV