Anne Douglas, văduva lui Kirk Douglas și producătoare cunoscută pentru activitățile ei caritabile, a murit la vârsta de 102 ani.
Familia Douglas a anunțat că aceasta a murit în liniște, în locuința ei din Beverly Hills, California, joi după-amiază. Decesul ei s-a produs la aproximativ un an de la moartea soțului, la vârsta de 103 ani, în februarie 2020. Cuplul a fost căsătorit timp de 66 de ani.
„Anne a fost mai mult decât o mamă vitregă și niciodată o ‘ticăloasă’”, a spus actorul și fiul vitreg Michael Douglas într-o declarație, citată Variety. „Ea a scos la iveală ce este mai bun în noi, în special în tatăl nostru. Tata nu ar fi avut niciodată cariera pe care a avut-o fără sprijinul lui Anne. Catherine și cu mine și copiii o adoram; ea va fi mereu în inimile noastre”.
Născută Anne Buydens, în Hanovra, Germania, a fugit în Franța pentru a scăpa de naziști. Faptul că știa mai multe limbi străine i-a permis să lucreze cu un distribuitor de film francez și a dus la o carieră în industria cinematografică. Ulterior l-a cunoscut-o pe Kirk Douglas, în 1953, când acesta i-a oferit un post de purtător de cuvânt, în timp ce se afla la Paris pentru a filma „Act of Love”. Cei doi s-au căsătorit în Las Vegas în mai 1954.
În pofida legăturilor sale profunde cu Hollywood-ul, cel mai semnificativ impact al lui Anne Douglas a fost prin activitățile sale caritabile. A fost unul dintre inițiatorii Music Center din Los Angeles și a servit în consiliile de administrație ale The Mark Taper Forum și Center Theatre Group. Pe lângă faptul că a fost unul dintre fondatorii Cedars-Sinai Research for Women’s Cancers, Douglas a desfășurat numeroase activități caritabile în beneficiul femeilor din Los Angeles, printr-un centru care îi poartă numele.
Kirk Douglas a surprins cel mai bine tenacitatea soției sale atunci când a spus: „Anne este altruistă, plină de compasiune. De asemenea, are un simț al umorului răutăcios și mă poate face să râd în engleză, franceză și germană”.
Anne și Kirk Douglas au avut împreună doi copii, Peter și Eric, ce a murit în 2004. Michael Douglas este fiul regretatului actor dintr-o relație anterioară.
CITEȘTE ȘI: Michael Douglas, scrisoare publică în care denunţă antisemitismul
Michael Douglas, premiat pentru contribuţia adusă industriei cinematografice
Kirk Douglas a plans de bucurie, pentru vindecarea lui Michael!
Foto: Profimedia Images