Un vaccin descoperit de cercetători poate trata bolnavii de cancer. Noul vaccin „învață” sistemul imunitar să localizeze celulele bolnave, pentru ca mai apoi să le distrugă.
Terapia are ca țintă o moleculă ce se găsește în 90% dintre cazurile de cancer. Vaccinul poate distruge cancerul de sân sau prostată, precum și alte tipuri de cancer existente la ora actuală.
Oamenii de știință mai spun că vaccinul reduce nivelul bolii, distruge tumorile aflate în stadiu incipient și controlează răspândirea celulelor canceroase.
Celulele canceroase reușesc să păcălească sistemul imunitar și să se răspândească necontrolat în corpul uman, pentru că organismul oamenilor nu poate recunoaște respectivele celule ca fiind distructive.
Sistemul imunitar atacă celulele „străine” precum bacteriile, dar nu și pe cele canceroase, pentru că tumorile sunt formate din propriile celule ale pacienților.
Cercetătorii vor testa vaccinul la un număr cât mai mare de pacienți, înainte de a-l comercializa la scară mare.