„Vă rugăm, nu veniți în Marea Britanie. Plouă, joburile sunt puține și prost plătite”, plănuiesc miniștrii să fie mesajul acestei campanii negative, scrie The Guardian în ediția online. Planul, care se va concentra asupra dezavantajelor vieții britanicilor, figurează între alte opțiuni, ca înăsprirea accesului imigranților din Uniunea Europeană (UE) la servicii publice sau „deportarea” celor care nu găsesc un loc de muncă într-un termen de trei luni, potrivit publicației.
Această campanie va „corecta impresia potrivit căreia străzile de aici sunt pavate cu aur”, a declarat un oficial la sfârșitul săptămânii, scrie ziarul. The Guardian adaugă că nu s-au dezvăluit informații despre felul în care va arăta campania, dacă aceasta îi va prezenta pe britanici „cât mai groaznic posibil” sau îi va încuraja pe potențialii imigranți să se bucure de Carpații români sau stațiunile bulgare de la Marea Neagră
În contextul în care guvernele din lumea întreagă cheltuiesc sume importante angajând consultanți din Londra să le facă imagine, „ar fi o ironie dacă Marea Britanie ar opta să își strice imaginea”, notează The Guardian. Publicația citează precedente, ca cel din 2007, când Eurostar a făcut o campanie publicitară trenurilor sale în Belgia, în care apare un „skinhead” tatuat urinând într-o ceașcă de porțelan chinezesc.
Potrivit ediției online a Daily Mail, o „opțiune nucleară” ar fi declararea unei „urgențe economice” cu scopul de a descuraja imigrația, deși avocații Guvernului au păreri împărțile despre legalitatea unei asemenea opțiuni. Publicația precizează că după introducerea unei limitări a sumelor de bani pe care imigranții le pot solicita ca ajutoare, măsura poate fi plasată în centrul acestei campanii publicitare negative, ulterior, anul acesta.
Citește mai multe despre subiect pe Mediafax.ro!