Va place Polo?

06 02. 2002, 09:58
Noul VW Polo vrea sa fie cel mai rafinat model al segmentului mic si sa-l invinga la puncte pe consacratul Peugeot 206. Sanse exista, date fiind calitatea si fiabilitatea Volkswagen, precum si faptul ca acest Polo e placut la condus si arata foarte bine. VW Polo are una din cele mai

Noul VW Polo vrea sa fie cel mai rafinat model al segmentului mic si sa-l invinga la puncte pe consacratul Peugeot 206. Sanse exista, date fiind calitatea si fiabilitatea Volkswagen, precum si faptul ca acest Polo e placut la condus si arata foarte bine.

VW Polo are una din cele mai impresionante carti de vizita din zona sa de piata: patru generatii, 27 de ani de existenta, peste 6.5 milioane de exemplare vandute si infiintarea unui nou segment auto. Intr-o caroserie de numai 3,9 metri lungime si 1,65 latime, Polo IV poate gazdui 5 persoane, iar capacitatea portbagajului este de 270 de litri (a doua ca marime din intregul segment), insa rabaterea banchetei conduce la un volum de peste 1 metru cub, mai precis 1030 litri!

In plus, el este foarte practic datorita distantei de 95,5 cm intre pasajele rotilor spate si a lungimii totale de 1,28 m (cu bancheta rabatata). Nici siguranta pasagerilor nu a fost neglijata, Polo oferind chiar si pentru nivelul de echipare Base doua airbag-uri frontale, doua airbag-uri laterale, ABS, EBA (sistem de distributie al fortei de franare intre punti), centuri de siguranta pretensionate si pregatire pentru scaune de copii ISOFIX.

Este de asteptat ca la testele Euro NCAP noul Polo sa obtina o cotatie de cel putin patru stele din cinci posibile, dat fiind ca acesta a fost rezultatul Skodei Fabia, cealalta beneficiara a platformei tehnice pe care este construit VW Polo IV.

Pentru test, noi am avut la dispozitie un Polo Highline 1.4 l 16V, momentan cea mai sportiva versiune din oferta. Cei 75 de cai putere reusesc sa miste cu usurinta cele 1030 de kg ale masinii, insa acest lucru se intampla abia dupa ce turometrul arata 3000 de rot/min. Sub aceasta valoare, se simte o usoara lipsa de cuplu, mai ales daca masina este incarcata.

Intrucat in ziua in care am efectuat noi testul temperatura era foarte scazuta si strazile Bucurestiului aratau ca un patinoar, nu am avut posibilitatea sa evaluam corect comportamentul masinii in viraje. Am remarcat insa ca directia este foarte precisa desi volanul opune o rezistenta extrem de mica la manevrare, iar pentru izolatia fonica am acorda nota zece plus.

Pana la 2500 de rot/min, efectiv nici nu auzi motorul masinii, iar dupa aceea propulsorul isi face simtita prezenta destul de discret, despre zgomot putand vorbi de-abia dupa 4000 de rot/min. Surprinzator insa este zgomotul suspensiei spate, mai ales la rularea pe piatra cubica. Socurile provocate de neregularitatile drumului sunt preluate foarte bine, desi avem de-a face cu un tren de rulare destul de rigid, insa de pe bancheta poti auzi perfect modul in care conlucreaza elementele puntii spate.

Sursa: www.autoshow.ro