Urata sau atragatoare?
Ana MarÃa Orozco apare în telenovela în doua ipostaze: urata, dizgrațiosa chiar, ea se transforma, spre finalul telenovelei, într-o femeie senzuala. În cazul actriței, urațenia este „datorata” maiestriei hair-stylist-ului și make-up artistului. Totuși, aceasta transformare demonstreaza ca nu exista femei urate, ci doar femei care nu știu sa-și valorifice potențialul.
Unele dintre elementele care au urațit-o pe Betty le reîntalnim și în viața de zi cu zi, la multe dintre femeile obișnuite. Tenul palid, trasaturile cazute, triste, ochelarii și coafura care nu se potrivesc cu forma feței, mustacioara vizibila, aparatul ortodontic, sprancenele nepensate și împreunate sunt doar dovezi de neglijența fața de propria imagine. Acestea sunt elementele care pot transforma o femeie potențial frumoasa într-una urata, și nu neregularitatea trasaturilor, care de multe ori confera un aer interesant sau chiar exotic (un exemplu celebru este cel al actriței Barbra Streisand).
Sprancenele nepensate…
și împreunate dau un aer neglijent și un aspect ușor încruntat al figurii. În cazul modelului, sprancenele au fost conturate astfel încat sa aiba aspectul unor lipitori, iar pleoapele sa para cazute. O pensare corecta presupune îndepartarea firelor de par de la radacina nasului, astfel încat marginea lor sa înceapa în dreptul colțurilor interne ale ochilor.
Forma patrata a feței și maxilarele puternice sunt puse (nedorit) în evidența de bretonul scurt pana la jumatatea frunții. În cazul de fața, hair-stylist-ul a rulat parul în interior, iar pentru fixare a folosit gel și fixativ. De asemenea, parul pieptanat pe spate și dat dupa urechi accentueaza forma patrata a feței.
Pentru a feminiza trasaturile, mustata vizibila trebuie îndepartata. Mustața este unul dintre simbolurile virilitații și confera un aer dur figurii. Pentru a o face invizibila, poți apela la metoda americana (îndepartare prin radere), franceza (epilare) sau germana (decolorare).
Forma ochelarilor în sine nu este urata, modelul purtat de Betty fiind preferat chiar și de vedete celebre ( de exemplu, Elizabeth Hurley sau George Michael). Însa, în cazul de fața, forma ramelor nu se potrivește la cea a feței. Un model discret, dreptunghiular, cu rame subțiri ar fi dat un aer interesant figurii.
Aparatul ortodontic reprezinta cireașa de pe tort a imaginii de rațușca urata. Însa problemele danturii sunt mult prea importante pentru a fi ignorate în favoarea frumuseții. Poți opta pentru un aparat ortodontic modern, în varianta cosmetica, care este ceva mai scump, dar mult mai puțin vizibil decat modelul tradițional.
Parerea specialistului
Isabela Savu – hair-stylist
Trasurile Anei Orozco sunt bine definite și ușor masculine: ochii mari, maxilare proeminente, gura bine conturata…. O tunsoare scurta sau chiar una medie, asimetrica, ar accentua aceste inconveniente. În schimb, parul lung, tuns uniform, fara breton, „lungește” figura, coafura conferindu-i un aer romantic și feminin.
Ruxandra Dobrescu – make-up artist
O mima trista și un ten opac, palid nu au fost și nu vor fi niciodata la moda. Cel mai bun remediu pentru o fizionomie trista este zambetul! Și machiajul poate face minuni. Folosește un fond de ten în nuanțe mai vesele (tonuri de roz-piersica), puțin anticearcan și (neaparat) fard de obraz.