Uraganul numit Serena
Mezina familiei Williams a cîstigat ieri finala de la Paris, 7-5, 6-3, predîndu-i surorii ei, Venus, lectia cu învatacelul care îsi întrece maestrul
ROLAND GARROS
Luminita Paul
În Palm Beach, Florida, locul unde uraganele matura deseori totul în cale, Richard Williams sta pe un sezlong, cu o bautura racoritoare în fata. De sub palaria care îl apara de soare ochii îi sclipesc rautacios si mîndru în acelasi timp. Îsi mîngîie barba încaruntita si zîmbeste crud. Peste Ocean, într-un Paris poleit de raze calde, fetele lui cele mai mici, acelea nascute special pentru tenis, tocmai au încheiat o lupta. Lupta pentru titlul la Roland Garros. Începînd de mîine, vor fi pe primele doua locuri ale clasamentului mondial. Peste tot se vorbeste doar despre ele. Iar el, profetul de atîtea ori trimis la colt pentru curajul de a le prevedea Serenei (20 de ani) si lui Venus (21) un viitor luminos, îsi savureaza succesul cu satisfactie înzecita.
De data aceasta, a fost ziua Serenei. Surorile se întîlneau pentru a opta oara într-un turneu, Venus conducînd cu 5-2, si pentru a doua oara într-o finala de Mare Slem. La US Open 2001 se impusese cea mai mare dintre ele, lasînd impresia ca mezina e sortita sa ramîna multa vreme a doua. Acum însa, roata s-a întors. N-a fost meciul pe care îl astepta toata lumea. Multe greseli, multe break-uri. Mingi poposite în fileu, altele care si-au gasit odihna efemera dincolo de liniile terenului. Asa sînt însa disputele dintre fetele Williams. În confruntarile lor se simte acut nu doar dorinta de a învinge, ci si o anume emotie nascuta din ineditul faptului ca joci contra unei rude apropiate. Dincolo de aceasta, ramîne victoria Serenei, 7-5, 6-3 dupa o ora si 31 de minute.
Cînd finala s-a terminat, mezina a lasat racheta sa-i cada si a ridicat bratele. N-a îndraznit sa lase mai mult spatiu bucuriei. Ceva mai tîrziu, la festivitatea de premiere, Venus a luat un aparat de fotografiat din tribuna, de la mama ei, si s-a amestecat printre fotoreporteri. A imortalizat-o pe Serena în timp ce lacrimi mici îi sticleau la coada ochilor. „Îi multumesc pentru ca m-a sprijinit tot timpul si pentru ca e cea mai buna sora din lume”, a spus campioana. Apoi a încîntat spectatorii cu un discurs rostit într-un amestec ametitor de franceza si engleza. E al doilea titlu de Mare Slem din cariera Serenei, dupa US Open 1999. Pe acesta l-a obtinut pe zgura, suprafata pe care si ea, si Venus pareau ca nu se pot descurca vreodata. Surorile au dovedit însa ca, pentru ele, nimic nu e prea greu. Sau prea devreme.