Update: Ovidiu Iuliu Moldovan nu mai joaca pe scena vietii
Corpul neinsufletit al lui Ovidiu Iuliu Moldovan va fi depus in foaierul Salii Mari a Teatrului National din Bucuresti (TNB), sambata, 15 martie, la intre orele 9,00- 13,00.
Inmormantarea va avea loc la ora 14,00, la Cimitirul Bellu, pe Aleea Artistilor.
Actorul a incetat din viata, ieri seara, la Spitalul Universitar din Bucuresti.
Managerul spitalului, Gheorghe Iana, a declarat, pentru Mediafax, ca actorul a fost internat in urma cu doua zile, el suferind de ciroza decompensata.
Ovidiu Iuliu Moldovan s-a nascut pe 1 ianuarie 1942 la Sarmas, in judetul Cluj si a absolvit cursurile Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica (IATC) din Bucuresti, in 1964, la clasa profesorului Octavian Cotescu.(Cititi mai multe pe Mediafax.ro)
In perioada 1965 – 1969 a fost actor al Teatrului National din Timisoara, dupa care a ramas artistul unei singure institutii: Teatrul National din Bucuresti, al carui societar de onoare este.
In anul 2004 a primit Premiul UNITER pentru intreaga activitate.
A fost decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” in grad de Comandor categoria D (Arta spectacolului).
O personalitate impunatoare si o prezenta marcanta, ce nu lasa sa treaca pe langa el nici oamenii, nici rolurile, caci le trata cu atentie si delicatete, mereu atent la nuante, analizand totul pana la amanunt.
Un caracter puternic si deloc indiferent, o voce care va ramane mereu in amintire si va strabate timpurile.
Un artist ce-si revarsa puterea in rolurile pe care le-a creat de-a lungul timpului, caci raman memorabile personajele intruchipate de Ovidiu Iuliu Moldovan:
– Caligula din spectacolul „Caligula” de A. Camus
– Gelu Ruscanu din „Jocul Ielelor” de Camil Petrescu
– Oswald din „Regele Lear” de W. Shakespeare
– Antonio din „Furtuna” de W. Shakespeare
– Orsino din „A douasprezecea noapte” de W. Shakespeare
– Iason din „Medeea” de Seneca
– Lopahin din „Livada de visini” de A.P. Cehov
– Tamerlan din „Tamerlan cel Mare” de Cr. Marlowe
– Baronul din „Azilul de noapte” de M. Gorki si multe altele.
Ultimul sau rol a fosst „Cioran” din spectacolul „Celalalt Cioran”, in regia lui Radu Penciulescu , dar a urcat pentru ultima data pe scena in data de 15 ianuarie 2008 in spectacolul „Trecut-au anii” dupa Mihai Eminescu.