Prestigiosul cvartet de coarde american Kronos Quartet va fi prezent la Bucuresti pe data de 11 mai 2008, de la ora 21:00, la Studioul de Concerte “Mihail Jora” al Radiodifuziunii Romane (Str. General Berthelot nr. 60-64), intr-un concert produs de Fundatia Phoenix.
De peste 30 de ani, Kronos Quartet – David Harrington (vioara), John Sherba (vioara), Hank Dutt (viola) si Jeffrey Zeigler (violoncel) – isi urmeaza propria viziune, combinind spiritul inovator cu extinderea continua a orizonturilor formatului de cvartet de coarde.
De-a lungul carierei lor, Kronos Quartet au avut multe colaborari cu “parintele minimalismului” Terry Riley, Philip Glass, Steve Reich, Taraf de Haïdouks, Sigur Rós, Nine Inch Nails sau Amon Tobin. Kronos Quartet au aparut live alaturi de Allen Ginsberg, Zakir Hussain, Björk, Tom Waits sau David Bowie si au contribuit la albumele unor trupe sau muzicieni ca Faith No More, Dave Matthews, Nelly Furtado sau Rokia Traoré.
Muzica cvartetului Kronos a fost folosita de nenumarate in film – „Requiem For A Dream”, „The Fountain”, „Heat”, „21 Grams” sau „True Stories” fiind doar citeva astfel de exemple.
Kronos Quartet petrec 5 luni pe an in turneu – in sali clasice de concerte, cluburi sau festivaluri din intreaga lume, printre care se remarca: festivalurile WOMAD, Ars Electronica, Donaufest, salile Carnegie Hall din New York sau Barbican din Londra, Concertgebouw din Amsterdam, Sala de Concerte din Shanghai sau Opera din Sydney.
Biletele la concert au preturile de 70, 100, 150 si 200 de lei, in functie de locul ocupat in sala.