Up and down!

„Everything for 99 cents on this shelter!”. Anunțul vine parca din plamânii ei largi de negresa grasa și umple parterul larg cât vreo trei terenuri de baschet al magazinului „Old Navy”. „Everything for 99 cents” urla șuerându-și limba printre dinți, și îndeasa degetul pufos între rufele din raftul care sufera incredibila cadere de preț. Lumea se isterizeaza! Uita orice alta oferta și grabește spre raftul cu haine de pomana, sa dea lovitura. Hainele sunt amestecate, prafuite pe ici pe colo, par uzate. Dar nu conteaza. Femei bine îmbracate, femei cu bani, femei cu aur, bine parfumate, cauta, febril, în gramada, chilipirul.

Și scot incitate și transpirate de efort câte o… bluzița… o fustița… pe care le bifeaza la afaceri pentru bugetul familiei. Așa se întâmpla peste tot în New York în perioada de dupa Craciun și pâna dupa anul nou, când magazine mari își vând marfa și cu 75% mai puțin. Pâna una alta, daca ai noroc și te învârți pe unde trebuie și la momentul la care trebuie poți sa cumperi o geaca DKNY la 50 de dolari bucata, blugi Armani la 45 sau diverse nimicuri de firma, de purtat, îmbracat sau combinat pe cinci parai bucata. Isteria nu se oprește aici.

Febra soldurilor se anunța și începe sa creasca de cu un an înainte. Newyorkezii strâng cureaua, pun dolar pe dolar și sparg la sfârșitul anului într-o saptamâna, ce-au agonisit în 12 luni. Pâna pe 5 ianuarie parca toata populația se concentreaza în Macy’s, Century 21, Woodbury și toate buticurile de pe 34 pâna pe 42 și chiar mai încolo. Asta da isterie! Cred ca trebuie sa ai voința de yoghin sa te chivernisești la modul asta.

Dar și inconștiența de român sa spargi malaiul într-o zi, cum o fac ei în cazinouri. Cu paharul de plastic în mâna, plin ochi cu cenți și dolari penduleaza între aparatele din Taj Mahal (Atlantic City), de exemplu, cu ochii cât cepele, așteptând sa le iasa în cale un semn. Un semn ca e cazul sa se arunce pe primul aparat și sa joace tot, pe miza mare. Cu un singur scop. Totul sau nimic. Cel mai adesea e nimic..

E, și aici am vrut sa ajung. La nimicul lor, ca sa nu plec și eu acasa, în România, cu sentimentul ca singura chestie care nu funcționeaza la americani e treaba aia onesta, numita legea compensației. Adica numai lor bine, și noua numai rau? Ar fi nedrept. Nedrept va fi și când, ajunsa în București, orice dialog cald cu vânzatoarea de butic, de genul „How much this Armani jeans?… Oh-oh, i think i’ll take it”… va fi o gluma buna…

Olivia Steer