„Dacă ar fi să descriu concertul de pe 2 august într-un singur cuvânt, ar fi fost simplu, e… Untold. A fost cel mai tare public de până acum. Cea mai mişto atmosferă şi vibe. Partea funny e că până atunci, cel mai tare concert al nostru a fost de la Untold 2017 şi aşteptam cu nerăbdare următoarea prestaţie din cadrul acestui festival. Vreau să mulţumesc încă o dată tuturor celor care au fost alături de noi şi ne-au făcut să ne simţim fenomenal. De asemenea, vreau să mulţumesc fanilor din Cluj care ne alintă de fiecare dată când venim aici, vă mulţumim şi vă iubim. Cluj, you rock!”, declară Denis, care a fost foarte emoţionat şi impresionat în momentul în care publicul prezent la festival şi fanii lui aflaţi în faţa scenei au început să îi cânte „La mulţi ani!”.
Denis nu a fost singurul artist care a participat la celebrul festival de la Cluj. Lucia a cântat şi ea tot pe 2 august, pe aceeaşi scenă, în prima seară a evenimentului, când a interpretat piese de pe cel mai nou album al său, „Samsara”, dar şi cele care au consacrat-o precum, „Silence”, „Me Over You”, „Yours” etc.
La rândul său, Vanotek a avut un set de o oră şi jumătate la scena principală – Main Stage, iar printre melodiile incluse s-au numărat „Tell Me Who” şi „Back to Me”.