Universitatea se muta in China

12 02. 2002, 09:01
Dupa Ionut Savu, Naicu si Domocos, alti doi jucatori ai Universitatii, Cezar Dinu si Manta, se transfera în îndepartata tara asiatica În aceasta seara, la ora 18:15, la bordul unei aeronave în care vor mai urca fotbalistii Farului si Ceahlaului, oltenii pleaca într-un turneu de doua saptamîni

Dupa Ionut Savu, Naicu si Domocos, alti doi jucatori ai Universitatii, Cezar Dinu si Manta, se transfera în îndepartata tara asiatica

În aceasta seara, la ora 18:15, la bordul unei aeronave în care vor mai urca fotbalistii Farului si Ceahlaului, oltenii pleaca într-un turneu de doua saptamîni în Cipru, cartierul general fiind stabilit la Larnaca. Din lotul cu care Universitatea a abordat turul campionatului nu vor merge în Insula Afroditei doi jucatori importanti, Cezar Dinu si Petrus Manta, dar nu pentru ca antrenorul Florin Marin ar fi renuntat la serviciile lor. Ei au fost deja transferati la o formatie din liga a doua chineza, iar la sfîrsitul saptamînii trebuie sa se prezinte la noul loc de munca.

„Nu stiu absolut nimic de China. Eu sînt la Craiova, ma duc la antrenament, asa cum era programat”, a raspuns Cezarica, întrebat fiind ce parere are de faptul ca paraseste Bania la o jumatate de an dupa ce venise. Apoi, a admis ca nu s-ar opune unui transfer, „daca oferta o sa fie pe placul meu si al clubului”.

La rîndul sau, Manta a marturisit ca nu mai crede în nimic pîna nu devine totul oficial. Atacantul „Stiintei” a devenit mai circumspect în aceasta privinta dupa ce a ratat în ultimul moment plecarea la Uralan Elista, locul 6 în ultima editie de campionat din Rusia, echipa pentru care chiar jucase într-un „amical” si înscrisese un gol.

Desi jucatorii spun ca nu stiu mare lucru de propunerea facuta de asiatici, surse credibile din cadrul clubului craiovean afirma ca detaliile tranzactiei sînt deja stabilite. Astfel, Dinu si Manta vor fi împrumutati pîna în decembrie la gruparea chineza, care va varsa în contul Universitatii o suma în jurul a 200.000 de dolari. Cei doi vor primi salarii lunare extrem de avantajoase, în jurul a 7.000 de dolari, la care se adauga primele de meci, minim 2.000 $ la victorie, si de obiectiv.

Studentii au absentat

Dupa doua zile de pauza, fotbalistii Universitatii s-au reunit ieri dupa-amiaza în cantonamentul din Lunca Jiului sub comanda „secunzilor” Alexandru Popovici si Gigi Ciurea, Florin Marin fiind la Bucuresti, pentru a discuta cu Gigi Netoiu ultimele detalii ale turneului din Cipru. De la apel au absentat Mihai Niculescu, la care s-a renuntat, George Serban, accidentat, Daniel Tudor, Dragomir si Daniel Rednic, ultimii trei fiind învoiti pentru a sustine examene la IEFS, unde sînt studenti în anul I. Materia la care au fost examinati cei trei jucatori a fost Istoria exercitiilor fizice.

„Frasineanu merge cu noi!”

Desi a aparut varianta ca Frasineanu ar putea fi inclus de Rapid într-un schimb de jucatori cu Steaua care-i mai vizeaza pe Mutica si Danciulescu, antrenorul Universitatii, Florin Marin, spune raspicat ca mijlocasul oltean va pleca în cantonament cu echipa cu care s-a pregatit în aceasta iarna.

„Suta la suta, Cornel merge cu noi în Cipru! Nu stiu ce-i cu zvonul c-ar putea ajunge la Steaua, eu sînt multumit de cum s-a pregatit, iar el vrea sa joace din nou la Craiova”, a declarat Marin. Frasineanu este sub contract cu Rapid pîna în iunie 2002, dar are acordul conducatorilor gruparii din Giulesti sa se antreneze cu „Stiinta”.

Stoican vine direct la Larnaca

Dupa transferul lui Dinu si Manta în China, antrenorul Florin Marin a ramas cu un lot de 24 de jucatori, exact cît dorea sa opreasca pentru returul campionatului. Astfel, în Cipru vor pleca astazi Preda, D. Tudor, Neamtu (portari), C. Dobre, Baldovin, Craciunescu, Vochin, I. Rada, Dragomir (fundasi), Grigorie, Burca, D. Alexa, Danciu, D. Rednic, Suleap, Balace, Frasineanu (mijlocasi), Barcauan, V. Iacob, Vrajitoarea, Verdes, Silvasan, Vigariu (atacanti). Convocat la echipa nationala pentru „amicalul” cu Franta de miercuri, Flavius Stoican va ajunge la Larnaca joi seara.

Sursa: www.prosport.ro