Universitatea Craiova a promovat în Divizia A
Cu trei etape înainte de încheierea sezonului, Universitatea Craiova a acumulat 60 de puncte și nu mai poate fi ajunsa din urma de ocupanta locului secund, Petrolul Ploiești, care dupa victoria obținuta, tot vineri, în meciul cu Dinamo II București, are 50 de puncte. Astfel, Universitatea revine în Divizia A dupa un an petrecut în eșalonul secund.
Meciul Universitatea Craiova – FC Sibiu s-a disputat pe Stadionul Municipal din Târgu Jiu, dupa ce arena „Ion Oblemenco” a fost suspendata o etapa, ca urmare a incidentelor provocate de suporteri la partida din deplasare cu Petrolul Ploiești.
Golurile formației oltene au fost înscrise de antrenorul-jucator Ovidiu Stânga, în minutul 37, și Ionel Gane, în minutul 86. Stânga a deschis scorul cu un șut de la marginea careului de 16 metri, iar Gane a înscris cu capul de la patru metri, dupa o centrare de pe dreapta a lui Stoica, stabilind scorul final al partidei, 2-0.
Dupa primul gol înscris de Universitatea, un fan oltean a intrat pe teren, s-a îndreptat catre portarul Universitații, Neagoe, l-a sarutat iar apoi a fost scos cu forța de pe teren de jandarmi. În acel moment alți 15-20 de fani ai formației craiovene au sarit gardul ce desparte terenul de tribune, având loc o altercație între ei și reprezentanții forțelor de ordine, fara ca meciul sa fie însa întrerupt.
Managerul Ovidiu Stânga a folosit în meciul cu FC Sibiu urmatorii jucatori: Neagoe – Ciuca, Stoica, Mitchell – Dananae, Saceanu, Stânga, Velcovici – Dina (Gane ’61), Gârla (Stemat ’77), Baird (Al. Pițurca ’83).
În acest meci, rezerva de portar a Universitații a fost fostul internațional Silviu Lung, care a fost legitimat miercuri, la 13 ani dupa ce s-a retras din activitatea competiționala, ca urmare a faptului ca singurul goal-keeper disponibil pentru aceasta partida era Neagoe, titularul Mircea Bornescu fiind suspendat, iar Silviu Lung jr., accidentat. Stânga intenționa sa-l introduca pe teren pentru câteva minute și pe Silviu Lung, antrenor de portari la Universitatea, însa acest lucru nu s-a mai întâmplat, dupa ce a fost nevoit sa-i înlocuiasca pe Dina și Gârla, care au acuzat accidentari.
Un moment inedit al partidei s-a petrecut în minutul 10, când Michael Baird a fost trimis de arbitrul întâlnirii, Robert Dumitru, la vestiare, pentru a-și schimba lenjeria de culoare neagra pe care o purta pe sub șortul alb, Universitatea evoluând, astfel, în inferioritate numerica timp de aproximativ cinci minute.
Dupa minutul 80 al întâlnirii, portarul Mircea Bornescu, prezent în tribuna, a mers în mijlocul galeriei Universitații, unde a dat tonul la scandari.
La meci au asistat 7.000 de spectatori, dintre care aproximativ 1.500 veniți de la Craiova. Imediat dupa fluierul final al arbitrului, suprafața de joc de pe Stadionul Municipal din Târgu Jiu a fost invadata de suporterii Universitații care și-au felicitat favoriții pentru victoria ce a consfințit revenirea în primul eșalon a formației oltene. Jucatorii Universitații le-au dat fanilor atât tricourile, cât și șorturile în care au evoluat în meciul cu FC Sibiu, reușind sa ajunga la vestiare abia dupa 20 de minute de la încheierea partidei. În vestiar, jucatorii s-au stropit cu șampanie, l-au ridicat pe brațe pe patronul Adrian Mititelu și au scandat cântece ale galeriei oltene, sarbatorind revenirea pe prima scena a fotbalului românesc.