Unii se lupta impotriva bacteriile, alții fac afaceri cu ele
Ca e cu negru de fum, cu cianuri, cu pesticide sau pur și simplu cu gunoaie, poluarea e un fenomen care nu înceteaza sa dea bataie de cap autoritaților, de la ministrul Mediului și pana la primarii de comune.
Chiar daca acum am depașit perioada reportajelor sumbre despre Copșa Mica din presa straina, mediatizarea accidentelor ecologice din ultimii ani a menținut imaginea unei țari foarte departe de standardele UE în materie de mediu.
Totuși, obținerea avizului de mediu reprezinta o corvoada birocratica pentru majoritatea firmelor, iar directorii ori primarii sunt înclinați sa gandeasca pe termen scurt și sa economiseasca banii pe care ar trebui sa-i investeasca în protecția mediului.
Dar, în general, costurile sunt într-adevar mari; în afara de aceasta, e destul de greu sa alegi între ofertele firmelor care propun soluții de protecție a mediului.
O firma din Pitești, ATVA, propune o abordare puțin diferita de cea a competitorilor sai pe aceasta piața: folosirea unor bacterii pentru eliminarea substanțelor toxice din ape. Înființata în 1991 de Dan Atanasiu și Stephane Vassil, firma a avut inițial doi angajați.
„În 1990 lucram la o întreprindere de stat și, cum vedeam viitorul mai bine conturat în sectorul privat, m-am orientat spre acesta. Am început în familie, împreuna cu o ruda stabilita în Franța, ca parteneri – ajutorul sau a fost mai mult moral decat material”, spune Dan Atanasiu.
Firma celor doi a început cu diverse activitați comerciale, primul domeniu abordat fiind cel al aplicarii tratamentelor de depoluare la scara industriala.
„Activitatea în direcția ecologiei a aparut în planul de dezvoltare a firmei în urma unor discuții avute, în 1992, la Paris, cu reprezentanții societații Ecosynergie France SA, care propuneau o metoda moderna de tratare a apelor și a solurilor poluate, folosind ultimele descoperiri în domeniul biotehnologiei”, spune Dan Atanasiu.
Fiind un domeniu de perspectiva, dar care nu asigura în nici un caz rentabilitate pe termen scurt, cei doi parteneri au decis sa gaseasca o activitate de comerț care sa suplimenteze financiar resursele firmei și sa susțina activitatea de ecologie.
Primele activitați au fost în domeniul importului de piese auto, apoi s-au extins și pe piața consultanței pentru managementul calitații.
În prezent, firma are un capital social de 20 de milioane lei și 11 angajați care se ocupa de cele trei departamente: ecologie (tratarea apelor și solurilor poluate prin metode biotehnologice moderne – reprezentanța societații Ecosynergie France SA), import de componente auto (reprezentanța comerciala în Romania a Sachs Automotive France SA și partener al firmelor Dana Corporation – Perfect Circle aftermarket Franța, Wix Filtron Polonia, Roulunds Danemarca) și consultanța pentru proiectarea și implementarea sistemelor de management al calitații.
Lacuri fara matasea-broaștei
„Fiind un mare iubitor al naturii, afectat de zecile de poluari masive vazute la viața mea, m-am luptat sa devin reprezentanța comerciala a Ecosynergie France SA, companie de inginerie și consultanța în ecologie, atat în Romania, cat și în cateva țari vecine: Moldova, Bulgaria și Iugoslavia”, spune managerul.
Tehnologia firmei franceze se bazeaza pe utilizarea microorganismelor naturale saprofite pentru eliminarea anumitor substanțe toxice, fie ca aceasta se petrece în ape industriale uzate (stații de epurare) sau în cursuri naturale de apa.
Printre avantajele acestei metode se numara capacitatea acestor microorganisme de a elimina concentrații mari de substanțe toxice, posibilitatea utilizarii lor în orice moment, cu eficacitate garantata, precum și posibilitatea tratarii fluxurilor de apa, eliminandu-se astfel problemele legate de epurarea apelor.
„Deși exista legislație privind mediul, în acord cu cea din Uniunea Europeana și uneori chiar mai dura, din pacate ea nu este întotdeauna aplicata. Am considerat ca nu trebuie sa ne batem joc de ce avem în țara; e ca și cum, acasa, am arunca gunoiul în debara, pentru ca tot nu dormim acolo. Prin urmare, am învațat ce înseamna aplicarea acestei tehnologii de varf, am mers și am susținut-o în marile combinate din țara”, afirma Atanasiu.
Au reușit încheierea primului contract cu SNP Petrom SA, sucursala Arpechim Pitești, care acum constata rezultatele unui tratament aflat deja în derulare de aproape șapte ani.
A urmat apoi contractul cu RGAB (Regia Generala a Apelor București, actual Apa Nova București) pentru depoluarea lacului Carol, lac puternic eutrofizat, care și-a recapatat aspectul normal dupa șase luni de tratament.
Mai tarziu, SNP Petrom SA a apelat la firma din Pitești pentru rezolvarea problemelor de mediu de la sucursala Doljchim Craiova.
Metoda cu namol activ
Microorganismele folosite de Ecosynergie France SA sunt bacterii banale, care se gasesc peste tot în natura și sunt denumite epuratoare naturale. Metoda brevetata de companie se refera la modalitatea de preparare, fixare, vitaminizare și aplicare a microorganismelor.
Ideea Ecosynergie a fost de a selecționa aceste tipuri de bacterii pentru anihilarea anumitor impurificatori – fenoli, cianuri, hidrocarburi, substanțe poluante greu sau deloc degradabile prin alte metode.
Dupa ce s-a reușit selecționarea, s-a constatat ca aceste bacterii ar trebui sa existe „pe stoc” pentru a putea interveni rapid în cazul unor poluari accidentale.
Astfel s-a ajuns la soluția de a le însamanța pe un suport silico-calcic, de granulometrie diferita, în funcție de ceea ce se dorea a fi tratat: lacuri sau fluxuri de apa.
Pe acest suport, bacteriile au nutrienți necesari pentru a putea supraviețui circa trei ani de zile – perioada de garanție acordata materialului care se activeaza numai în contact cu apa sau un mediu umed.
„Ca sistem, e bine cunoscuta pe piața metoda de epurare cu namol activ care are la baza aceleași bacterii saprofite banale.
Formarea acestora nu era, nici ea, o idee noua. Problema majora provenea din faptul ca epurarea cu namol activ autohton, format în stare naturala (bacterii spontane), nu face deloc fața problemelor care apar pe parcursul procesului de epurare, mai ales în industrie.
Astfel s-a dovedit utilitatea acestor microorganisme cu performanțe mult peste nivelul cunoscut, al caror avantaj este nu numai ca rezolva și fac fața problemelor inevitabile ale procesului de epurare, dar pot fi stocate în depozitele instituțiilor care le folosesc, timp de aproape trei ani, dand posibilitatea de intervenție în cazuri extreme, în flux continuu, fara a se compromite procesul de epurare”, spune Atanasiu.
Bacteriile nu sufera mutații genetice, deci nu sunt periculoase pentru mediul înconjurator. Un alt este puterea de rezistența la șocuri de poluanți.
Într-o stație de epurare, în cazul creșterii bruște a concentrației poluanților, bacteriile autohtone din namolul specializat folosit mor, iar pentru a reface colonia este nevoie de doua-trei luni.
Metoda cu bacterii, utilizata cu succes în Europa Occidentala, Orient, America de Nord și de Sud, se aplica în primul rand la optimizarea stațiilor de epurare biologica, urbane și industriale, depoluarea și tratarea eutrofizarii lacurilor, iazurilor și lagunelor, tratarea apelor și solurilor poluate accidental, furnizarea de separatoare de grasimi și microstații de epurare cu sistem biologic integrat, furnizarea de sisteme de aerare pentru stații de epurare.
Se aplica însa și pentru tratarea foselor septice, a decolmatarilor de țevi și conducte, precum și a dejecțiilor din crescatorii de animale și pasari; de asemenea, în spitale, materialul biologic folosit poate distruge alte bacterii sau chiar viruși.
Prin țara în lung și-n lat dupa clienți
Dat fiind ca tratamentul aplicat pentru depoluare de Ecosynergie era absolut nou și necunoscut în Romania, Atanasiu a batut țara în lung și-n lat, a trimis oferte, am avut discuții la diverși coloși industriali.
„La Arpechim Pitești am întalnit o echipa cu deschidere catre nou, care a avut încredere în oferta noastra; am început tratamentul și acum rezultatele sunt excelente. Fiind o metoda noua, bazata pe biotehnologie, am beneficiat de înțelegerea și susținerea specialiștilor din Ministerul Mediului, precum și de cea a autoritaților subordonate acestuia – Agenția pentru Protecția Mediului, Direcția Apelor, ICIM București”.
Atanasiu reflecteaza ca azi e mult mai ușor sa trimiți un eventual client sa vada ce s-a realizat la Pitești, București sau Craiova, fața de perioada de început, cand nu putea oferi nici o certitudine a funcționarii acestor tratamente în Romania.
Ca membra a a Asociației Naționale a Firmelor pentru Protecția Mediului, ATVA a participat la targuri specializate naționale și locale, în încercarea de a-și face cunoscuta oferta în toata țara. „Acum încercam sa impunem metoda și în țarile riverane vecine”, adauga Dan Atanasiu.
Potrivit acestuia, investiția inițiala, în infrastructura și marketing, s-a ridicat la doua miliarde de lei, iar perspectiva de dezvoltare e mare și în țara, și în afara, piața fiind deosebit de vasta, atat în domeniul privat, cat și în cel public.
„Dumneavoastra ne livrați niște prafuri”
Cat privește costurile de aplicare a tratamentului, în cazul unei stații de epurare care merge prost, acestea acopera penalitațile și amenzile cauzate de nerespectarea normelor de mediu.
Tratamentul presupune urmarea catorva etape: tratamentul șoc (în primul an), care are scopul de a impune materialul biologic și de a curața stația, deoarece pereții de beton sunt acoperiți cu depuneri serioase de materiale toxice și de impurificatori, care trebuie curațate.
De aceea, în primul an costurile sunt cele mai ridicate, pentru ca în anii urmatori acestea sa scada la jumatate și chiar pana la 40% din nivelul inițial.
Apoi, o data aplicata, metoda asigura o apa evacuata mult mai curata, care poate fi cu ușurința recirculata în instalația de stingere a incendiilor, de exemplu, ceea ce înseamna beneficii financiare în plus.
Prin intermediul ATVA, Ecosynergie presteaza și servicii de audit privind optimizarea funcționarii stațiilor de epurare existente, care în Romania sunt, în general, subdimensionate.
Costurile de prevenire sunt astfel de 10-15 ori mai mici decat pentru intervențiile în regim de urgența, cauzate de accidente ecologice.
Potrivit managerului, exista concurența în domeniu, „dar, din cate cunosc eu, nu s-a reușit obținerea de rezultate atat de bune, mai ales în tratarea apelor reziduale industriale – cianuri, fenoli, amoniu, produs petrolier, azotați”.
În opinia lui Atanasiu, dificultațile pe piața nu vin însa din cauza concurenței, ci din cauza lipsei de fonduri a firmelor sau a instituțiilor, care determina neîncrederea directorilor fața de o metoda de care n-au mai auzit.
„Am întampinat dificultați și din partea celor reticenți la nou, la schimbare. La un moment dat am propus acest tratament unei instituții.
Dupa ce am explicat importanța tratamentului și a urmarilor sale benefice, ca, de fapt, materialul livrat apare sub forma unui praf ambalat în saci, am primit și raspunsul: Dumneavoastra ne livrați niște prafuri care, conform procedurii, trebuie aruncate în apa. Pentru noi este mult mai sigur, din punct de vedere contabil, sa investim într-un utilaj care sta în curte, nu produce nimic, dar care are numar de inventar și care este acolo în fiecare an.
Mentalitatea s-a mai schimbat între timp, însa, din pacate, cand vine vorba de protecția mediului, aceasta este lasata la urma deoarece „afecteaza” bugetul, fara a se înțelege ca o astfel de investiție înseamna pe ansamblu reducerea costurilor”.
Miruna GeorgescuZIARUL FINANCIAR