Unde merg vedetele în luna de miere?
Despre Bora-Bora, prezentatoarea Ştirilor din weekend de la PRO TV, Oana Andoni, spune că este „cel mai frumos loc în care-ţi poţi petrece luna de miere”. Oana şi soţul ei au stat într-un bungalow cu podea de sticlă, au făcut aqua safari, au dansat sub apă, au vizitat rezervaţia de broaşte ţestoase şi s-au plimbat cu piroga. „Totul a fost fascinant, m-am bucurat de fiecare secundă”, mai mărturiseşte Oana.
Colegii ei de redacţie, George Buhnici şi Daniel Niţoiu au avut parte de ceva adrenalină în luna de miere, nu glumă. George Buhnici a vizitat oraşul Bangkok cu tuk-tuk-ul şi a fost fascinat de frumuseţea Asiei. „Pentru noi a fost o experienţă nemaipomenită să vedem pentru prima dată acest continent, iar insula Phuket şi capitala Bangkok ne-au fermecat. Plajele nesfârşite, oceanul de turcoaz şi palmierii ca în fotografiile din reviste ne-au făcut să uităm de pregătirile de nuntă, care ne ţinuseră în priză câteva luni”, şi-a amintit realizatorul rubricii iLike IT.
Daniel Niţoiu a ţinut să încerce tot ce se poate în materie de sporturi nautice. Cu toate că Daniel este cunoscut ca fiind extrem de energic, puţini s-ar aştepta ca ştiristul să nu aibă stare nici măcar în luna de miere. Odată ajunşi în Skiathos, destinaţia lor de vacanţă, Daniel şi soţia lui, Marina, au făcut în fiecare zi ceva inedit. Aşa se face că, la finalul sejurului, cei doi se pot lăuda că au făcut parasailing, au vâslit într-o canoe, s-au dat cu canapeaua gonflabilă , au făcut o excursie cu barca, au vizitat insula de la un capăt la celălalt cu un ATV, iar toate acestea s-au dovedit a fi experienţe de neuitat.
Dana Rogoz a mizat pe spontaneitate şi a plecat, fără să aibă un traseu prestabilit, cu rulota prin Europa. „Nu am vrut să stabilim prea multe dinainte pentru că ştiam că dacă suntem în formula aceasta – noi doi şi-o ruloţica – nu are cum să fie altfel decât minunat! Am facut un traseu de trei săptămâni prin Europa şi am dormit atât în campinguri, cât şi departe de restul lumii, privind de la înălţime, din ruloţica, peisaje care îţi tăiau răsuflarea. Am petrecut cea mai frumoasa vacanţă în doi”, a povestit Dana.
Află mai multe pe http://www.protv.ro/stiri/miresele-intra-in-competitie-pentru-o-luna-de-miere-de-cinci-stele.html.