Una pe fața, una pe dos

Sunt abonat ca orice pasionat de publicitate la cateva arhive de spoturi internaționale. Nu sunt foarte multe, dar, oricum, depașesc în volum oferta autohtona de reclame. Cu alte cuvinte, atunci cand am așteptari nu dau drumul la televizor, ci pun mana pe DVD. Cel puțin din punctul de vedere al statisticii, șansa de a nu ma enerva este mai mica.

Traiesc un sentiment contradictoriu. Mi se pare ca pe zi ce trece, rezerva de surprize placute în materie de advertising este tot mai mica. Mi-aduc aminte de începuturile tremurande ale industriei de profil în Romania și parca ma încearca nostalgia. Începe sa-mi fie dor de Connex și de Xnet. Nu știu cat au reușit sa vanda unele dintre preferatele mele, dar, cel puțin în materie de imagine, și-au facut bine treaba, devreme ce-mi mai aduc și astazi aminte de ele.

Am investit ieri doua ore numai în vizionare. Nimic autohton, numai marfa de import. A întaia, aș fi zis înainte sa ma apuc de treaba. Înca nu-mi explic de ce astazi, la doar o zi distanța, nu mai rețin decat vreo trei realizari cu adevarat simpatice, din care doua în domeniul auto. Una pentru Honda și cealalta pentru Toyota. Se mira cineva?

Am avut dintotdeauna sentimentul ca domeniul comunicații este unul dintre cele mai ofertante pentru publicitate. Ai, slava Domnului, și de ce sa te legi și ce sa comunici. Ca sa nu mai pomenesc de bugete, atat de necesare pentru o execuție reușita. Vanez reclamele la telefonie mobila din pauzele noastre publicitare. Am însa o mare problema. Mai toate arata la fel, deși pana la urma sa tot fie vreo 3 marci diferite.

Între liniștea din colecțiile altora și degringolada din curtea noastra începe sa-mi fie frica. Simt ca alergatul dupa un spot bun începe sa semene cu fuga dupa un produs fara e-uri.

Andi Moisescu