Una dintre cele mai cunoscute cântăreţe din lume se retrage din cauza bolilor grave de care suferă
Selena Gomez, în vârstă de 24 de ani, a făcut publică decizia ei de a se retrage o perioadă din industria muzicală chiar în timpul turneului său mondial „Revival”, la un an după ce a anunţat că a fost diagnosticată cu lupus, scrie gandul.info.
Selena Gomez a pozat GOALĂ. Imaginea cu artista a devenit publică, iar fanii sunt scadalizaţi
Turneul mondial ar trebui să continue până la sfârşitul anului 2016.
Record: Imaginea de 4,4 milioane de like-uri. Ce a postat Selena Gomez?
„Am descoperit că anxietatea, atacurile de panică şi depresia pot fi manifestări ale lupus-ului. Vreau să fiu proactivă şi să mă îngrijesc de propria mea sănătate şi fericire şi m-am decis că cea mai bună variantă este să mă retrag o perioadă”, a spus Gomez.
Selena Gomez şi-a anunţat decizia la aproximativ două săptămâni după ce a fost subiectul unui scandal în social media legat de fostul său iubit, Justin Bieber, după ce starul canadian a publicat fotografii pe Instagram în care apare alături de noua sa iubită, Sofia Richie. Fanii lui Bieber au reacţionat bizar, căci îi doreau pe Selena şi Justin împreună, deşi s-au despărţit.
Lupus este o boală autoimună care poate distruge organismul şi afectează aproximativ 1,5 milioane de americani, potrivit fundaţiei Lupus Foundation of America. Cântăreaţa nu a precizat în ce moment se va retrage sau ce se va întâmpla cu concertele programate pentru turneul mondial, ce sunt fixate pentru ţări din Europa şi America de Sud.