Un tănâr bucătar i-a impresionat pe chefi cu o reţetă dulce „ E cel mai bun desert pe care l-am primit până în ziua de azi!”
După cinci sezoane în care au degustat sute de farfurii, chefii au avut ocazia să descopere un preparat pe care l-au catalogat ca fiind „cel mai bun desert de până acum”. La doar 21 de ani, Bogdan Vandici are o experienţă în bucătărie de 5 ani şi a descoperit printr-o coincidenţă că gastronomia este cea mai mare pasiune a sa. Marţi seară, le-a pregătit celor mai duri juraţi o pavlova reinterpretată cu rubarbă, iar această reţetă a fost special creată pentru a-l sensibiliza pe chef-ul său preferat, Florin Dumitrescu: „Chefi la cuţite e un test pentru mine, îmi doresc tare să intru în această competiţie. Vreau în echipă la chef Dumitrescu.”. Gustul spectaculos şi plating-ul impecabil au fost apreciate de fiecare dintre juraţi, iar după ce cloşurile au dezvăluit trei cuţite binemeritate din partea lor, chef Scărlătescu a ţinut să mai adauge ceva: “Este cel mai bun desert pe care l-am primit până în ziua asta. Combinaţia de gusturi e…explozivă!”.
Deşi competiţia dintre candidaţi se resimte încă din prima etapă a concursului, tot aseară, la bancul de lucru „Chefi la cuţite” gătitul a legat prietenii. Bârlea Rodica şi Sztupi Ede sunt doi concurenţi cu o poveste de viaţă emoţionantă şi cu două pasiuni comune, motociclismul şi gastronomia, motiv pentru care au avut o chimie puternică, deşi luptau pentru acelaşi scop: ,,Am emoţii, dar a fost frumos şi am avut un coleg foarte priceput în dreapta mea!”, a mărturisit doamna. Rodica este un mare fan al emisiunii şi experienţa sa de cofetar patiser este dublată de multe concursuri şi premii în competiţii culinare. Tocmai de aceea le-a pregătit chefilor o prăjitură aromată de cacao, cu care a reuşit să ia şi numărul maximum de voturi: ,,Foarte puţini concurenţi iau 3 cuţite de la noi!”. Juraţii au fost impresionaţi atât de preparat, cât şi de experienţa şi hobby-urile doamnei, care la 61 de ani le-a mărturisit că deţine un scuter şi că este pasionată de motociclism. La bancul de lucru alăturat s-a aflat Sztupi, un ungur care şi-a petrecut mai bine de jumătate din viaţă pe motor, motiv pentru care a legat rapid o prietenie cu doamna Rodica. Aspectul unui om dur a fost trădat de o personalitate caldă, iar povestea concurentului despre soţia sa care nu îi mai este alături a emoţionat până la lacrimi. Chefii au fost captivaţi de energia pe care concurentul a adus-o în platou şi în ciuda faptului că
preparatul său nu a obţinut votul de trecere, l-au încurajat să vină în sezonul următor să îşi încerce iar norocul.
Ediţia de aseară a marcat o premieră pe masa juraţilor, care pentru prima oară în cinci sezoane au primit câte un preparat diferit, în funcţie de preferinţele culinare ale fiecăruia: ,,Este primul concurent care a gătit comandă specială! Abia aştept să văd cine ne-a făcut poftele. Abia aştept să văd cine poate să fie!”. Traian Lorincz a ajuns pentru a treia oară la ,,Chefi la cuţite”, motiv pentru care a fost mai dornic ca oricând să impresioneze. Pentru chef Dumitrescu a gătit mâncare de cartofi, pentru chef Bontea desertul său preferat – savarina, iar pentru chef Scărlătescu o porţie de clătite, în spirit de glumă. Deşi cei trei au apreciat iniţiativa concurentului, Traian nu a trecut nici de data aceasta în etapa următoare.
Perioada de jurizări pe nevăzute este cât mai aproape de final, însă tensiunile între chefi au început deja să se resimtă: „Ne apropiem… se lucrează la psihic.”, afirma chef Bontea în mijlocul unei dispute din platou. De săptămâna viitoare, ultimii concurenţi care s-au înscris în sezonul de poveste al emisiunii îşi vor încerca norocul la bancul de lucru, urmând ca marţi proba de Bootcamp să stabilească cine merită cu desăvârşire să îşi adjudece un loc în cele trei echipe finale. Luni şi marţi, de la ora 20:00 pe Antena 1, cel mai iubit show culinar continuă, iar lupta culinară se anunţă a fi cu totul şi cu totul condimentată.