Un tablou apartinand pictorului Amedeo Modigliani a fost vandut
pentru o suma-record, in cadrul unei licitatii organizate in New
York.
Nudul pictat de Modigliani, numit „La Belle
Romaine”, a fost licitat de mai multi cumparatori, iar cei
cinci „finalisti” au ridicat pretul cu mult peste cel estimat de
reprezentantii Sotheby’s, 40 de milioane de dolari.
Tabloul face parte dintr-o serie de nuduri realizate de
Modigliani in 1917 si a fost achizitionat de un colectionar anonim,
care a platit pentru el fabuloasa suma de 68,9 milioane de
dolari.
Aceasta este cea mai mare suma incasata pana acum pentru un
tablou al pictorului italian, depasind cu mult pretul anterior,
obtinut la o licitatie organizata la inceputul acestui an, in
Paris, de 43.2 milioane de euro.
„La Belle Romaine” – Modigliani
Un alt tablou semnat Modigliani, numit „Jeanne Hebuterne
(au chapeau)”, a fost vandut in cadrul aceleiasi
licitatii, din New York, pentru suma 19,1 milioane de dolari,
depasind si de aceasta data pretul estimat, de pana la 12 milioane
de dolari.
Tabloul este unul dintre primele portrete realizate de pictor si
o infatiseaza pe una dintre iubitele lui.
Amedeo Modigliani a trait in perioada 1884 –
1920 si s-a orientat initial spre sculptura, dar a ales sa
picteze dupa ce a intampinat o serie de probleme de sanatate.
Viata pictorului italian, stabilit in Franta, a inspirat
scenariul filmului „Modigliani”, din 2004, in care rolul
artistului a fost interpretat de actorul Andy
Garcia.