Un preot a renunțat la biserică pentru a-l imita pe Elvis Presley
Preotul Andy Kelso a luat decizia de a renunța la sutană după ce, susține el, a primit un „mesaj de la Dumnezeu”, prin care i-a fost cerut să transmită oamenilor cuvintele lui Elvis Presley.
După ce a organizat un concert-tribut gospel în memoria faimosului cântăreț, la Church of England, reverendul în vârstă de 64 de ani a decis să renunțe la biserică și să își câștige existența costumându-se precum Elvis.
„Într-o zi am ieșit cu câinele la plimbare, în pauza dintre slujbe, și am simțit cum Dumnezeu îmi spune să îl duc pe Elvis la biserică”, a declarat preotul.
„A fost ciudat, dar după primul concert dedicat lui, reprezentanții mai multor biserici au fost din ce în ce mai interesați să se adreseze comunităților de enoriași, iar muzica mea pare să fie metoda ideală. De fiecare dată când cânt în diferite locuri, sunt înconjurat de foarte mulți oameni”, a mai spus Kelso.
Nu au existat reticențe legate de decizia preotului de a renunța la sutană în favoarea costumului lui Elvis, din partea apropiaților lui din Redditch, Worcestershire.
„Să spunem că Dumnezeu are smțul umorului. Mi-am petrecut 25 de ani lucrând în slujba Lui, deși jurasem că nu voi face asta, iar acum, oamenii care în mod normal nu ar veni la biserică, vin la evenimente care îmbină distracția cu activitățile intelectuale”, a completat Kelso.