Un pasager a căzut dintr-un avion și a aterizat în ocean
Un pasager a căzut în ocean de la peste 600 de metri înălțime, dintr-un avion de dimensiuni mici care decolase din SUA, o operațiune de salvare fiind inițiată pentru salvarea acestuia.
Vremea apropo îți oferă mai multe informații despre vremea din orașul tău.
Pilotul avionului Piper PA 46 a declanșat alarma în timpul cursei care a pornit din Miami, Florida, în urmă cu două zile. Avioanele de acest tip pot susține până la șase pasageri.
Avionul Piper PA 46
Pilotul le-a cerut ajutor prin stație celor de la Federal Aviation Administration și le-a explicat că un pasager a căzut din avion după ce a deschis ușa din spate. După ce apelul a fost verificat, avionul a aterizat de urgență la Tamiami Executive Airport din Miami, iar echipajele de salvare au încercat să îl găsească pe pasager, însă nu au reușit până acum.
Acest caz a fost preluat și de detectivii criminaliști americani, iar pilotul avionului a fost cooperant. Stephen Hedges, un purtător de cuvânt al Aircraft Owners and Pilots Association, a declarat că șansele de supraviețuire ale bărbatului care a sărit din avion sunt minime.