Un medic de pe ambulanță a făcut infarct în timp ce resuscita un pacient
Un medic de pe ambulanță din Detroit, SUA, se recuperează într-un spital după ce a făcut atac de cord când efectua manevre de resuscitare asupra unui pacient.
Joseph Hardman a fost la un pas de moarte, sâmbătă, după ce a încercat să mențină în viață un pacient în drumul spre spital.
Hardman a reușit să stabilizeze starea pacientului pe care l-a ajutat, dar apoi a făcut infarct și a fost transportat direct la Urgențe, unde a primit imediat tratament. Bărbatul a supraviețuit și, culmea ironiei, a stat la trei paturi distanță de pacientul căruia i-a salvat viața.
În prezent există 150 de asistenți la serviciul medical de urgență din Detroit, față de acum opt ani, când erau 304 angajați. Recent, 30 de tehnicieni au demisionat din cauza reducerilor salariale și a condițiilor nesatisfăcătoare de muncă.
Detroit, unul dintre cele mai importante orașe din SUA, a ajuns o ruină – este în faliment și are 78.000 de clădiri abandonate.