Un înghiţitor de săbii din Moldova, în finala “America´s Got Talent”!
Dornic să devină celebru, Alexandr (24 de ani) s-a înscris la “America´s Got Talent” şi a reuşit performanţa să se califice în marea finală, cu un număr incredibil: moldoveanul a înghiţit săbii în timp ce a făcut tot felul de salturi şi tumbe, dar şi “jonglerii” cu flăcările.
La finalul prestaţiei sale, cei patru jurati cu greu şi-au găsit cuvintele. “Aş vrea ca americanii să înţeleagă cât de periculos este numărul tău. Ştiu că, săptămâna aceasta, la repetiţii, te-ai taiat şi nu ai putut mânca vreo două zile… Sunt foarte mândru de tine. Nu mă mai satur să te urmăresc”, l-a laudat pe Alexandr jurnalistul Howard Stern. “Ai venit din Moldova, oriunde dracu´ s-ar afla asta şi ăsta e cel mai frumos lucru. Ai venit dintr-o ţară care nu sunt sigur că există, ai ieşit pe scena, ai cucerit New-York-ul şi ai ajuns în finală!”, şi-a continuat Howard laudele.
“Voiam să mă uit, dar să nu văd ce faci. A fost dezgustător, dar dezgustător de bine. Chiar cred că ai putea câştiga concursul”, i-a spus Heidi moldoveanului.