Un iesean sustine ca a gasit solutia fertilizarii deserturilor
Masina de fertilizat desertul, o neobisnuita inventie a profesorului iesean Eftimie Nitescu, a fost premiata cu medalie de aur la ultima editie a Salonului de inventica Eureka, de la Bruxelles, un fel de Campionat Mondial al inventatorilor.
Masinaria are o conceptie cat se poate de simpla, fiind un fel de utilaj agricol care lasa in urma sa, pe nisip, o banda de deseuri textile imbibata cu apa.
In laborator a mers
Barbatul sustine ca orice planta insamantata prin metoda sa se dezvolta indiferent de conditiile meteorologice. Chiar si pe caldurile toride din desertul Sahara.
Eftimie Nitescu, care este cadru didactic la Facultatea de Hidrotehnica din cadrul Politehnicii iesene, aduce drept argument faptul ca masinaria cu pricina a fost probata in conditii de laborator.
„Rezultatele experimentului au fost pozitive”, sustine Eftimie Nitescu. Dispozitivul inventat este simplu si usor de realizat, necesitand costuri minime, aproximativ 150 de dolari.
Pepeni pe faleza
Daca punerea in practica a inventiei ar fi incununata de succes, Eftimie Nitescu ar deveni peste noapte miliardar in dolari. Numele exact al inventiei este „Sistem de cultivare pe suport (banda) hidroameliorativ pentru terenuri neproductive”.
In Romania ea ar putea fi utilizata de la „improspatarea” terenurilor pline de steril – cum este cel de la CET Holboca Iasi, pana la fertilizarea pamantului arid din sudul Olteniei sau a zonei din apropierea litoralului. Tulcenii, de exemplu, ar putea consuma pepeni cultivati pe nisipurile falezei.
Fertilizarea Saharei
Amanuntit, fertilizatorul poate fi descris ca o semanatoare, construita din metal, prevazuta cu o rola ce implanteaza in teren un suport special, o banda multistrat absorbanta, realizata din deseuri textile si care are rolul de a retine apa.
Aceasta din urma, incarcata cu samanta si ingrasamant ajuta planta sa se dezvolte chiar si intr-un sol arid, nisipos. „Dupa doua-trei astfel de fertilizari, solul nu mai necesita imbogatire, fiind incarcat de pamantul rezultat prin putrezirea bandelor respective”, completeaza profesorul.
El este convins ca masinaria sa ai poate salva, in cateva decenii, pe locuitorii zonelor desertice, care ar putea asista la fertilizarea nisipurilor fara sfarsit ale Saharei.
Profil
Are 40 de inventii, aproape jumatate din acestea fiind premiate cu medalii de aur la saloanele nationale si internationale de inventica. Profesorul Eftimie Nitescu (63 de ani), din Iasi, face parte din generatia de inventatori formata in anii ’80 de cunoscutul profesor Vitalie Belousov, presedintele onorific al Institutului National de Inventica.
„Ideile de inventii imi vin de obicei noaptea. Dimineata doar pun totul pe hartie”, Eftimie Nitescu, profesor de hidrotehnica la UTI
Masina de spalat bani
Inventia nu reprezinta un viitor concurent al cazinourilor deocheate. Ecosept bancar, cum este denumita oficial „masina”, este un aparat simplu care filtreaza si dezinfecteaza aerul plin cu microbi din interiorul masinilor de numarat bani.
El este format dintr-un ventilator, un filtru si un sistem de radiere cu ultraviolete, ultimul avand rolul de a distruge microbii.
Functionarea sa este simpla. Aerul este aspirat si curatat de Ecoseptul bancar montat in interiorul dispozitivului de numarat banii. Nu masoara mai mult de 60 de centimetri patrati, este usor de montat si are un cost asemanator cu cel al fertilizatorului.
Ambele inventii ale profesorului Eftimie Nitescu au fost inregistrate la OSIM (Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci).
Cristi Popa [Ieseanul]