Un film anime “The Lord Of The Rings” va fi lansat în curând
Un film anime “Stăpânul Inelelor” va fi lansat în curând de New Line în colaborare cu Warner Bros. Noua producție se intitulează “The Lord Of The Rings: The War Of The Rohirrim”, este o poveste care nu a mai fost spusă vreodată și va avea ca loc de desfășurare fortăreața de la Helm Deep, care apare în lungmetrajul “The Two Towers”.
Potrivit Empire, filmul dorește să creeze cumva o legătură cu cele două trilogii ale lui Peter Jackson, „Stăpânul Inelelor” și „Hobbit”. Producătorii doresc o lansare cât mai rapidă, iar procedurile legate de filmări și distribuție sunt deja în desfășurare.
“Kenji Kamiyama regizeaza o viziune proaspătă a poveștii ‘The Lord of The Rings’”
“Noi, cei de la New Line, avem o mare afinitate pentru lumea creată de J.R.R. Tolkien, așa că oportunitatea de a ne întoarce în această lume este mai mult decât un vis devenit realitate”, au precizat Carolyn Blackwood, de la Warner Bros., și Richard Brener, de la New Line, într-o declarație comună, potrivit nme.com.
“Fanii cunosc Helm Deep ca loc de desfășurare pentru una dintre cele mai mari bătălii din toate timpurile, transpusă într-un film cu multă creativitate. În plus, cu Kenji Kamiyama la cârmă, n-am putea fi mai entuziasmați decât suntem deja în a livra o viziune proaspătă a istoriei sale, care invită audiența globală să experimenteze povestea bogată într-un mod total nou”, au mai precizat reprezentanții celor două companii.
Sam Register, președintele Warner Bros. Animation, a adăugat că “noua producție va fi o nouă prezentare epică a lumii lui J.R.R. Tolkien, o poveste care n-a mai fost niciodată spusă”.
CITEȘTE ȘI: O adaptare sovietică a „Lord of the Rings”, descoperită după 30 de ani
Foto: Profimedia Images