Un fel de Brando în tinerețe

05 12. 2005, 11:54
Cu aerul lui de baiat bun, Mark Ruffalo parea destinat doar comediilor romantice. Însa surpriza a venit o data cu rolul din "In the Cut", unde a jucat excelent rolul unui polițist dur, abrutizat, vulgar, care o conduce pe Meg Ryan într-un complicat labirint al pasiunii. În

Cu aerul lui de baiat bun, Mark Ruffalo parea destinat doar comediilor romantice. Însa surpriza a venit o data cu rolul din „In the Cut”, unde a jucat excelent rolul unui polițist dur, abrutizat, vulgar, care o conduce pe Meg Ryan într-un complicat labirint al pasiunii.

În recentul „Just Like Heaven”, Mark a revenit la un rol cuminte – un arhitect îndragostit de un „spirit” (Reese Witherspoon). Deși filmografia lui numara 37 de titluri, Mark nu a devenit celebru cu ușurința. Crescut în Virginia, a urmat liceul în San Diego, iar apoi s-a mutat cu familia la Los Angeles (are trei surori – Scott, Tania și Nicole -, toate coafeze), unde a urmat Conservatorul Stella Adler și a fost coleg cu Benicio Del Toro. Tot în L.A. a devenit co-fondatorul companiei teatrale Orpheus, pentru care a muncit ca actor, scenarist, regizor și producator, fiind, în paralel, barman la un club. El spune ca pe atunci a dat nu mai puțin de 800 de probe pentru un rol în film. Titlul care a atras atenția asupra lui este „You Can Count on Me” (2000), unde îl juca pe fratele Laurei Linney. Criticii l-au laudat, unii comparându-l cu Marlon Brando în tinerețe. A jucat un rol secundar în „Windtalkers” (2002), primind tot atunci de la M. Night Shyamalan un rol în „Semne”. Mark a fost însa nevoit sa refuze, pentru ca fusese diagnosticat cu tumoare pe creier. Rolul i-a revenit lui Joaquin Phoenix, iar Mark a fost operat (tumoarea s-a dovedit benigna), alegându-se – temporar – cu o hemi-pareza faciala. „Pâna sa ma îmbolnavesc, n-am realizat ce meserie superba am și ce norocos sunt.

Citește despre „Brando” în tinerețe numai în