Un editorialist The New York Times a vândut un articol ca NFT pentru o jumătate de milion de dolari
Jurnalistul Kevin Roose, editorialist al publicației americane The New York Times, a vândut, joi, unul dintre articolele sale ca NFT pentru 560.000 de dolari. Articolul în sine a fost dedicat inițiativei jurnalistului, care avea ca scop testarea pieței și lărgirea ofertelor în ceea ce privește lucrările digitale vândute sub forma NFT (Token Non-Fungible, care autentifică autorul folosind o semnătură criptată).
NFT permite asocierea unui certificat de autenticitate cu orice obiect virtual, indiferent că este o imagine, o fotografie, o animație, un videoclip, o melodie. un articol de ziar. Acest certificat este teoretic inviolabil și nu poate fi copiat. Este proiectat cu ajutorul tehnologiei blockchain, care stă la baza criptomonedelor precum bitcoin. Deși există de mulți ani, NFT-urile au devenit extrem de populare abia în ultima jumătate de an. Astfel, pe 11 martie, o lucrare digitală a artistului american Beeple, intitulată „Everydays: The First 5000 Days”, a fost vândută la licitație pentru 69,3 milioane de dolari la prestigioasa casă Christie’s.
„De ce un reporter nu ar putea lua parte la sărbătoarea NFT?”, era subtitlul materialului lui Kevin Roose, intitulat „Cumpărați acest articol pe blockchain!”, potrivit Le Figaro.
Licitație de 24 de ore pentru acest NFT jurnalistic
După 24 de ore de licitație, un colecționar l-a câștigat pentru 350 de Ethereum, una dintre criptomonedele majore, sau aproximativ 560.000 de dolari.
„Mă uit doar la ecranul meu râzând fără să mă pot controla”, a reacționat Kevin Roose, jurnalist specializat în noile tehnologii, la câteva minute după încheierea tranzacției, pe contul său de Twitter. Jurnalistul a spus că încasările din vânzare vor merge la organizațiile de caritate susținute de The New York Times.
Luni, cofondatorul și CEO-ul rețelei de socializare online Twitter Jack Dorsey a vândut, sub forma NFT, primul său tweet, pentru 2,9 milioane de dolari. Joi, un portret digital realizat de celebrul robot umanoid Sophia, cu colaborarea artistului Andrea Bonaceto, a fost achiziționat pentru 688.000 de dolari într-o altă licitație, pe platforma Nifty Gateway.
CITEȘTE ȘI: Primul tweet al lui Jack Dorsey, fondatorul Twitter, a fost vândut ca NFT pentru 2,9 milioane de dolari
Delia, primul artist din România care lansează un NFT
Cum a câștigat iubita lui Elon Musk 6 milioane de dolari în 20 de minute cu NFT-uri
Foto: Profimedia Images