Un cunoscut artist a cântat pe străzi. A câştigat bani frumoşi!
„Era în vara lui ’90 sau ’91. Nu mai ştiu precis. Vama Veche nu trebuia salvată încă, eram cu toţii nişte hippy întârziaţi cu plete şi gusturi muzicale ancorate în ’70. Sigur nu-mi aduc aminte de vreo concurenţă. Am cântat pe litoral, turiştilor. Nu a fost o idee revoluţionară, cântatul în sine, noi zdrăngăneam în fiecare seară la foc… Şi lăutarii primeau totdeauna de băut. Dar, în rest, eram lefteri total şi ziua ne era foame„, povesteşte Andrei. Odată, însă, „ne-a pescuit un englez care tocmai se însura şi i-am căzut cu tronc, aşa că ne-a pus să-i cântăm la petrecere melodia din “Romeo şi Julieta” şi ne-a dat o gramadă de bani. Cam două salarii medii lunare… 4.000 de lei. Cu banii, invariabil, ne întorceam în 2 mai şi făceam cinste la toată plaja„, mai spune el.
Aradits mai spune că el şi prietenul său, Andrei, aveau un repertoriu bazat pe piesele celor de la Beatles, ale lui Dylan şi Elvis şi, evident, ale „folkiştilor noştri, de la Phoenix la Andrieş„. Între timp, însă, a uitat aproape toate cântecele.
La mare, Aradits mai cânta alături de o prietenă, Mela. „Am observat că oamenii nu erau sensibili la două chitări şi muzicuţă, aşa că am renunţat la hippiotismele noastre şi mi-am luat block-flute-le. Succes aveau nişte improvizaţii cu iz de tarantele medievale. Lumea se uita la noi şi zicea: Ce frumos, probabil că sunt studenţi la Conservator! Copiii erau cei mai drăguţi. Ei ne ascultau pe bune. Majoritatea oamenilor zâmbeau. Unii oameni mari, însă, ne priveau cu un uşor dezgust superior şi aveam impresia că-şi caută motive să ne reproşeze ceva, dar vedeam că le era greu. Chiar cântam frumos, aveam ochi senini, nu făceam gunoi şi ne îmbrăcam curăţel. Aşa că se mulţumeau să ţâţâie dezaprobator şi generalist, apoi plecau multumiţi că sunt oameni mai buni decât depravaţii de studenţi de pe bordură„, isi aminteşte Aradits.
Juratul de la “Te cunosc de undeva!” ar repeta experienţa cântatului pe străzi, însă alături de fiul său, Eric. „Aş vrea să mai cânt! Poate la vremea colindelor.. Încercam astă iarnă să-l conving pe Eric să cântăm colinde amândoi la i-phone-uri cu aplicaţia aia de chitară. N-am reuşit. Poate iarna viitoare„, mai spune Andrei.