Un contract de credit poate fi anulat, dacă există o clauză abuzivă
Decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene, potrivit căreia un stat poate emite legi care să prevadă nulitatea unui contract încheiat între un consumator și un comerciant care cuprinde o clauză abuzivă, dacă astfel se asigură o mai bună protecție a consumatorului, a fost luată ca urmare a unei solicitări trimise de tribunalul slovac.
Cazul în speță se referă la un credit luat de doi soti slovaci, pentru care dobânda anuală efectivă (DAE) a fost stabilită la 48,63%. Însă potrivit calculului efectuat de instanța slovacă, aceasta se ridica de fapt la 58,76%.
Drept urmare, Curtea Europeană de Justiție a decis că acest credit este nul, pentru că actul conține o informație falsă.
Dacă precedentul creat de CEJ ar fi preluat și în practica juridică românească, atunci mulți debitori care au acum probleme cu băncile ar avea posibilitatea de a reveni la situația inițială, de dinantea contractării împrumutului.