Un celebru cântăreț britanic, condamnat la 16 ani de închisoare pentru pedofilie
Cântărețul britanic Gary Glitter, pe numele său real Paul Gadd, celebru în urmă cu circa 40 de ani, a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru abuz sexual asupra a trei fetițe, între 1975 și 1980.
Gary Glitter, în vârstă de 70 de ani, a fost găsit vinovat de tentativă de viol, patru cazuri de agresiune și o acuzație de sex cu o fată sub vârsta de 13 ani, informează bbc.com, citat de Mediafax
În timpul pronunțării sentinței, judecătorul Alistair McCreath, care l-a condamnat pe fostul cântăreț la 16 ani de închisoare, a declarat că nu a putut găsi „nicio dovadă reală” că Paul Gadd, numele real al lui Glitter, s-ar fi căit pentru faptele sale.
Gary Glitter nu a afișat niciun fel de emoție sau remușcare la ieșirea din sala de judecată.