Potrivit reporterilor „Acces direct”, cântăreţul şi-ar fi bătut iubita în cursul zilei de luni, la un local dintr-un cartier bucureştean.
„La ora 3:25 o doamnă a venit cu două persoane. Ea conducea maşina. Dânşii au coborât din maşină şi s-au dus în restaurant să comande o shaorma. Ea a coborât după ei şi am văzut când a luat-o la bătaie. Pur şi simplu, foarte zdravăn. A luat-o la bătaie şi am intervenit şi eu şi am folosit spray-ul din dotare”, a declarat unul dintre paznicii localului pentru „Acces Direct”.
„Dădea cu de toate. Cu mâinile, cu picioarele, cu shaorma-n faţă. Şi cu scrumiera, a folosit-o ca să o lovească şi a spart geamul de la restaurant. Fata zbiera, plângea. Eu l-am pus pe fugă şi după a fost preluat de ceilalţi… poliţia l-a încătuşat”, a declarat un alt martor.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Capitalei, pe numele lui Marius Ivancea a fost întocmit un dosar penal pentru distrugere. Dacă va fi găsit vinovat, What’s Up riscă până la trei ani de închisoare.