Un american a câștigat sute de mii de dolari pe an fără să muncească
Un american, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, lucra pentru o „companie foarte importantă de infrastructură cu sediul în SUA”, conform sursei. Acesta câștiga peste 250.000 de dolari anual, din care plătea doar 50.000 de dolari pe an companiei de consultanță din China care îi făcea treaba.
El venea la serviciu la ora 9 și stătea pe rețeaua de socializare Reddit până în jurul orei 11:30, când mergea la masă. Când se întorcea, mai stătea o oră pe eBay și două ore și jumătate pe Facebook și LinkedIn, iar la 4 și jumătate trimitea către conducere raportul cu munca din ziua respectivă. Apoi, la 5 seara pleca spre casă, arată Thenextweb.com.
Un IT-ist era considerat cel mai valoros angajat al firmei, deși nu făcea nimic
Totodată, bărbatul în vârstă de aproximativ 40 de ani era văzut drept unul dintre cei mai eficienți angajați, fiind „un dezvoltator versat, care lucrează în C, C++, perl, java, Ruby, php, python și alte limbaje de programare”, dar și ” un familist convins, un bărbat liniștit, cu vechime în companie”.
Totuși, compania la care lucra el a descoperit o anomalie: contul său era accesat zilnic din China. Crezând că este vorba despre un atac informatic, compania a alertat furnizorul de internet, care a descoperit totul.