Eddie Murphy a negat vehement că Brando este fiul său, iar reprezentantul legal al starului, avocatul Marty Singer, i-a trimis deja o serie de scrisori actorului de comedie, în care îl avertizează că i se vor cere compensații financiare de câteva milioane de dolari dacă nu își retrage afirmațiile.
Horoscop 2014 – Vezi ce prevăd astrele pentru zodia ta în 2014!
În aceste scrisori se menționează că Brando a adoptat numele Murphy, că a jucat în turneul „Sons of Comedy” chiar rolul lui Eddie Murphy și că și-a făcut apariția într-o cafenea frecventată de star strigând „Tatăl meu nu vrea să stea de vorbă cu mine”.
Pe de altă parte, Brando i-a trimis o scrisoare lui Eddie Murphy în care precizează că nu s-a prezentat niciodată drept fiul lui, calificând acuzațiile lui Murphy drept „josnice, demne de dispreț, patetice, deplorabile și respingătoare”. De asemenea, acesta este hotărât, la rândul său, să îl dea în judecată pe Eddie Murphy pentru defăimare, dacă va mai continua cu această campanie de intimidare.
Eddie Murphy, în vârstă de 52 de ani, nu a dorit niciodată să-și cunoască fiica pe care o are cu cântăreața Mel Brown, Angel Iris, care s-a născut pe 3 aprilie 2007 său. Inițial, Murphy a negat faptul că este tatăl fetiței, până când rezultatele testului de paternitate, făcute publice în iunie 2007, au demonstrat contrariul.
În ultima perioadă, cariera lui Eddie Murphy a intrat într-un con de umbră, filmele recente ale actorului înregistrând un succes destul de modest.