Umilinta pentru Franta
O teorie nescrisa a fotbalului spune ca o echipa, oricît de mare ar fi ea, are un ciclu al performantei de patru ani. Al francezilor, inaugurat în 1998 cu titlul mondial, continuat la Euro 2000, pare sa se fi ispravit ieri la 17:25 ora locala, o data cu ultimul fluier al lui Melo Pereira. Atunci, 11 jucatori în tricouri albe s-au dus sa-si salute cei vreo mie de suporteri din peluza, care-i încurajasera tot timpul. A fost un fel de ramas bun luat de una dintre cele mai frumoase si mai galonate echipe ale istoriei fotbalului.
De fapt, la Incheon, chiar daca au dominat teritorial în teren, francezii au fost pe locul doi tot timpul. Începînd de la numarul de suporteri, fiindca danezii au venit de vreo cinci ori mai multi si de zece ori mai galagiosi. Dar „cocosii” n-au fost dominati doar numeric, ci si psihic. Danemarca a ratat si va mai rata calificari în optimi si probabil ca nu va iesi niciodata campioana lumii. Franta n-a izbutit sa treaca de grupa tocmai acum, cînd e ultralaureata, supermediatizata si platita pe masura. Cînd ajungi atît de sus, gloria poate deveni nu de aur, ci de plumb.
A jucat si Zidane, dar asta n-a ajutat la nimic. La fiecare atingere de balon, a smuls ropote de aplauze. Însa el a fost doar dirijorul unei orchestre de renume, careia i s-au înlocuit brusc instrumentisii scoliti cu niste lautari de duzina. Dugarry a parut ca înoata fara apa în bazin, Desailly ca a îmbatrînit prea brusc, Vieira a dat senzatia ca i-au crescut niste segmente prea lungi în locul picioarelor, Wiltord nu si-a gasit locul.
Danezii si-au facut treaba. S-au aparat, au asteptat în terenul lor cu doua linii si cînd au putut, au împuns. Si au putut de doua ori, prin Rommedahl si Tomasson, la ultima faza Desailly cerînd cu destul temei fault în atac. Dar nici un mare aparator atunci cînd e tras de tricou nu ridica mîinile spre arbitru, ci îsi urmareste adversarul. Marcel Desailly, fundasul de 34 de ani, capitanul echipei, le-a ridicat. Asta înseamna ca nu mai e atît de mare pe cît a fost.
Din acel moment, al golului lui Tomasson de lînga Desailly, mai erau 23 de minute si, dupa cum mergeau lucrurile si în vecini, la Suwon, francezii erau eliminati. Le ramasesera 23 de minute pentru golul onoarei. Care n-a venit, desi a fost de doua ori bara, desi fundasii nordici au scos de pe linia portii, desi Zidane i-a mai rasucit de cîteva ori.
Marea Franta n-a avut nici macar placerea ultimei tigari înainte de a urca pe esafod pentru lama ghilotinei. Faimosii campioni mondiali s-au îndreptat agale spre peluza cu suporteri, au salutat-o si apoi au plecat cu pas greu, de oameni batrîni, spre vestiare. Un proverb francez spune ca a pleca înseamna a muri putin. Marti dupa-amiaza, la Incheon, „les bleus” au plecat si au murit destul de mult.