Uma Thurman a fost distribuită în rolul Ariannei Huffington în seria Showtime ”Super Pumped”, care prezintă ascensiunea Uber, conform publicației Variety.
Planificat ca o antologie, primul sezon din ”Super Pumped” se bazează pe cartea cu același nume a lui Mike Isaac. Pivotând în jurul CEO-ului și cofondatorului Uber, Travis Kalanick (Joseph Gordon-Levitt) și a relației sale uneori tumultuoase cu mentorul său Bill Gurley (Kyle Chandler), seria va descrie călătoria cu suișuri și coborâșuri a companiei de transport, portretizând cele mai mari provocări din Silicon Valley. Seria se va concentra pe o altă poveste importantă despre lumea afacerilor în fiecare sezon.
Arianna Huffington este femeie de afaceri și cofondator al The Huffington Post și a fost membră a consiliului de administrație Uber. Împreună cu Thurman, Gordon-Levitt și Chandler, distribuția seriei îi include și pe Elisabeth Shue, Kerry Bishé, Jon Bass, Bridget Gao Hollitt și Babak Tafti.
„Suntem nerăbdători să colaborăm cu Uma Thurman de mult timp și suntem încântați că am găsit rolul perfect pentru ea în Arianna Huffington – rol căruia Uma îi va conferi complexitatea, inteligența și magnetismul înnăscut”, a spus Amy Israel, vicepreședinte executiv Showtime. „Uma, Joseph, Kyle și distribuția noastră incredibilă vor aduce fără îndoială la viață această poveste propulsivă, care definește cultura ”Super Pumped ”. Abia așteptăm ca lumea să o vadă”.
Aceasta va marca cel mai recent rol pentru TV al Umei Thurman din ultimii ani. Înainte de acesta a apărut în serialul Netflix ”Chambers” și a deținut anterior roluri în ”The Slap” și ”Imposters”. De asemenea, a primit o nominalizare la Emmy în 2012 pentru rolul ei episodic în serialul NBC ”Smash”. Urmează să joace în serialul ”Suspicion”, pentru Apple. Este cunoscută în primul rând pentru filmele sale, fiind nominalizată la Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar pentru rolul din ”Pulp Fiction” de Quentin Tarantino. Ea a mai lucrat cu Tarantino la „Kill Bill Vol. 1 și 2 ”, ambele câștigând nominalizări la Globul de Aur. A câștigat un Glob de Aur în 2003 pentru filmul HBO ”Hysterical Blindness”.
Foto: Profimedia Images
CITEȘTE ȘI: Uma Thurman a început munca la un serial