GIRLS / FETELE, care a avut premiera în 2012, oferă o perspectivă amuzantă asupra încercărilor şi rarelor victorii ale unui grup de fete. Hannah, Marnie, Jessa şi Shoshanna încearcă să-şi dea seama ce vor de la viaţă. Ele trăiesc în New York de câţiva ani, însă încă nu ştiu sigur ce vor – de la băieţi, una de la alta, de la ele însele. Iar lucrurile nu par să devină mai clare.
Sezonul 6 începe la şase luni de la finalul sezonului 5. Hannah se bucură de un început ca scriitoare după ce sezonul trecut a participat la “The Moth” şi a primit o sarcina care ar putea să-i schimbe viaţa. Marnie este acum într-o relaţie cu Ray şi vrea să-şi păstreze independenţa după divorţul de Desi. Jessa şi Adam sunt împreuna şi vor să înceapă un proiect în care să-şi concentreze pasiunile. Shoshanna se află pe drumul cel bun din punct de vedere profesional, dar, pe plan personal, situaţia nu este la fel de fericită.
Pe lângă Lena Dunham, care o interpretează pe Hannah, din distribuţie mai fac parte Allison Williams în rolul lui Marnie; Jemima Kirke este Jessa; Zosia Mamet apare în rolul Shoshannei; Alex Karpovsky îl interpretează pe Ray; Adam Driver este Adam; Andrew Rannells îl joacă pe Elijah, colegul de apartament al lui Hannah; Ebon Moss-Bachrach este Desi.
În sezonul 6 se întorc mai mulţi invitaţi din ultimii ani, inclusiv Becky Ann Baker şi Peter Scolari (în rolul părinţilor lui Hannah, Loreen si Tad), Rita Wilson (Evie, mama lui Marnie), Jon Glaser (Laird), Colin Quinn (Hermie) şi Corey Stoll (Dill Harcourt). Printre noii invitaţi din acest sezon se numără Riz Ahmed (“În acea noapte”), Matthew Rhys (“The Americans”), Tracey Ullman (“Tracey Ullman’s Show”) şi alţii.
Ultimul sezon al serialului GIRLS / FETELE are 10 episoade. Serialul are premiera pe 13 februarie de la ora 05:00, în acelaşi timp cu premiera din Statele Unite ale Americii, şi de la ora 21:00, iar celelalte episoade de jumătate de oră vor fi difuzate în fiecare luni la aceleaşi ore. Toate sezoanele serialului GIRLS pot fi urmărite pe HBO GO.